Răspunsul Papei pentru un orfan român căruia un preot ortodox i-a spus că prietenul lui nu va ajunge în Rai
Papa Francisc s-a întâlnit cu un grup de orfani de origine română la începutul anului 2018, însă conţinutul conversaţiei, desfăşurată într-un cadru privat, a fost dezvăluit abia în martie anul trecut de La Stampa. Conducătorul Bisericii Catolice i-a spus unei fete că a plâns când i-a citit scriitoarea în care relata cum şi-a întâlnit mama care o abandonase într-un centru de plasament, iar femeia a respins-o. „Ce vină am eu dacă ea nu vrea să mă vadă? De ce nu mă acceptă”, i-a scris tânăra Papei.
„De atâtea ori ne întrebăm ‚De ce?’ şi nu există răspuns. Putem doar să privim, să simţim, să suferim şi să plângem”, le-a spus Papa orfanilor.
„Nu e vorba de vină, e vorba doar de fragilitatea adulţilor, de sărăcia în care trăiesc, de nedreptatea socială care îi afectează pe cei mici şi pe cei sărmani, dar şi de sărăcia spirituală”, le-a spus suveranul pontif orfanilor români. „E un sistem social greşit, inuman, care face ca o mamă să îşi abandoneze copilul”.
„Mama ta te iubeşte, dar nu ştie cum să o mai exprime. Nu poate să o facă din caută că viaţa e grea, e nedreaptă. Dragostea e închisă în ea şi nu ştie cum să o elibereze” le-a mai spus Papa Francisc.
El i-a răspuns unui băiat îngrijorat ce se va întâmpla cu prietenul său de la orfelinat, care a murit de curând şi despre care un preot ortodox i-a spus că nu va ajunge în Rai, fiindcă e păcătos. ”Eu nu cred aşa ceva", a spus Papa Francis. "Poate că preotul nu ştia ce spune, poate nu se simţea bine, avea şi el ceva pe suflet în ziua aceea. Nimeni nu îşi poate spune că o persoană nu va ajunge în Rai. O să îţi spun ceva uluitor: nici despre Iuda nu putem afirma aşa ceva. Eu îţi spun că Dumnezeu vrea să ne aducă pe toţi în Rai”.
Papa a consolat şi o femeie care a fost silită de sărăcie să-şi lase fetiţa într-un centru de plasament. „Poate că îţi va fi de ajutor această soluţie într-o situaţie grea. Important e să faci totul cu dragoste, cu grijă faţă de persoana respectivă. Uneori ne ajutăm astfel, ne încredinţăm unii altora”.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: romania , biserica , copii , orfani , papa francisc , moarte , preoti , rai , credinta , paradis
Dată publicare: 16-03-2018 00:00