Raport controversat despre bolile cronice ale tinerilor. Administrația Trump dă vina pe junk-food, vaccinuri şi pesticide

62546195
Shutterstock

Administraţia Trump a prezentat joi un raport mult aşteptat privind bolile cronice care îi afectează pe tinerii americani, în care indică posibila responsabilitate a alimentelor ultraprocesate, a pesticidelor, informează AFP.

Acest raport era aşteptat cu nerăbdare de profesioniştii din domeniul sănătăţii, nu numai din cauza sensibilităţii şi complexităţii subiectului, ci şi din cauza rolului central jucat în conceperea sa de Secretarul american al Sănătăţii, Robert Kennedy Jr., care este contestat pentru opiniile sale antivacciniste.

Aceasta este "o etapă istorică în misiunea noastră de a face America sănătoasă din nou", a declarat preşedintele Donald Trump în prezenţa mai multor miniştri implicaţi în elaborarea raportului şi a unor "mame MAHA", mame ale familiilor americane care susţin mişcarea "MAHA".

Această mişcare, în care Robert Kennedy Jr. este o personalitate marcantă, se referă la formularea "Make America Healthy Again", un slogan modelat după celebrul "MAGA" ("Make America Great Again") al lui Donald Trump.

"Acest raport este în primul rând un apel la acţiune în favoarea bunului simţ", a declarat Robert Kennedy Jr., detaliind concluziile documentului.

Citește și
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”

"Rol posibil" al vaccinurilor

Concluziile raportului evidenţiază "patru factori de risc potenţiali" pentru boli cronice precum obezitatea, diabetul şi tulburările de sănătate mintală: "alimentaţia deficitară", "acumularea de substanţe chimice în mediu", "lipsa de activitate fizică şi stresul cronic" şi "medicaţia excesivă".

Acestea sunt teme asupra cărora experţii s-au pus în general de acord, chiar dacă detaliile şi explicaţiile furnizate în raport au stârnit furia unora dintre ei şi a unor organizaţii.

"În loc să se concentreze asupra cauzelor fundamentale (...), raportul reciclează toate obsesiile secretarului de stat Kennedy, de la vaccinuri la seminţe oleaginoase şi la lipsa expunerii la lumina soarelui", a declarat Peter Lurie, preşedintele grupului de protejare a consumatorilor Center for Science in the Public Interest (CSPI), într-un comunicat.

În partea dedicată "medicaţiei excesive", autorii raportului au dedicat o întreagă secţiune vaccinurilor, punând la îndoială, fără prea multă convingere, raportul beneficiu-risc al acestora.

"Mulţi (părinţi) pun sub semnul întrebării utilizarea adecvată a vaccinurilor şi rolul lor posibil în criza în creştere a bolilor cronice la copii", au scris autorii documentului, subliniind că există "prea puţine studii ştiinţifice (...) privind legăturile dintre vaccinuri şi bolile cronice".

Aceste formulări amintesc de cuvintele lui Robert Kennedy Jr, care a distribuit în mai multe rânduri pe reţelele de socializare o teorie falsă care pretindea că stabilea o legătură între vaccinul ROR (dezvoltat împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei) şi autism - pe cel din urmă considerându-l a fi una dintre bolile cronice în plină expansiune.

Acele speculaţii se bazau pe un studiu măsluit care a fost infirmat în mod repetat de studii ulterioare şi a cărui promovare de către Secretarul american al Sănătăţii a fost condamnată vehement de experţi şi profesionişti din domeniul sănătăţii.

"Unt şi untură"

Robert Kennedy Jr., un fost avocat respectat în dreptul mediului înconjurător, care a pledat împotriva companiei Monsanto în scandalul erbicidului Roundup, este totuşi apreciat de experţi şi de aleşi, democraţi şi republicani deopotrivă, pentru lupta sa împotriva alimentelor de tip junk-food şi a pesticidelor. Raportul era aşteptat cu nerăbdare de industria agroalimentară.

Cu toate acestea, pesticidele sunt menţionate doar pe scurt în document, care pune un accent mai mare pe riscurile asociate cu alimentele ultraprocesate şi promovează în special consumul de alimente integrale.

Este o "idee bună", dar care "contrazice eforturile lui RFK (Robert F. Kennedy Jr. - n.red.), Trump şi Musk" de a reduce cheltuielile statului, în special prin reducerea programelor de ajutor alimentar pentru cele mai sărace familii, a subliniat Peter Lurie.

"În loc să ceară reducerea grăsimilor saturate, RFK cere mai mult unt şi untură", a criticat Lawrence Gostin, profesor de drept al sănătăţii publice la Universitatea Georgetown, pe reţeaua de socializare X, denunţând un politician care este "o cârpă anti-ştiinţă".

Acest document ar trebui să servească drept bază pentru o foaie de parcurs a potenţialelor soluţii pentru executivul american, care ar trebui publicată în vara acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”

CEO-ul companiei BlackRock, Larry Fink, avertizează participanții la summitul anual al Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția) cu privire la pierderea încrederii publicului în capitalism.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.

Doi influenceri au vrut să plătească cu „postări pe Instagram” consumația de la un restaurant. Reacția patronului | VIDEO
Doi influenceri au vrut să plătească cu „postări pe Instagram” consumația de la un restaurant. Reacția patronului | VIDEO

Doi influenceri au vrut să profite de celebritatea lor online și să plătească prin postări pe Instagram mâncarea consumată la un restaurant chinezesc din Barcelona.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.