Putin vrea ca Trump să recunoască teritoriile din Ucraina ocupate ca fiind parte a Rusiei, susține publicația Kommersant

62499403
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin vrea ca omologul său american Donald Trump să recunoască oficial ca parte a Rusiei cele patru provincii ucrainene revendicate de aceasta, plus peninsula Crimeea.

Informația a fost dezvăluită miercuri de publicaţia Kommersant, preluată de Reuters, potrivit Agerpres.

Citând surse neprecizate care au luat parte marţi la un forum de afaceri la care a participat şi Putin - înaintea convorbirii telefonice a acestuia cu Trump în aceeaşi zi -, Kommersant relatează că preşedintele rus doreşte ca SUA să recunoască oficial că peninsula Crimeea, ocupată şi anexată de Rusia în 2014, şi provinciile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson sunt parte a Rusiei.

În schimbul acestei recunoaşteri, şi dacă aceasta "se întâmplă în viitorul apropiat", mai notează acelaşi ziar, preşedintele rus se angajează să nu revendice Odesa sau vreo altă regiune ucraineană.

Dintre respectivele patru provincii ucrainene, pe care Rusia le-a anexat pe hârtie, numai Lugansk se află sub controlul aproape complet al armatei ruse, fără să fi reuşit nici pe aceasta să o ocupe în totalitate.

Citește și
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”

În celelalte trei, respectiv Doneţk, Zaporojie şi Herson, armata ucraineană controlează între o cincime şi o treime din teritoriu, probabil chiar mai mult în provincia sudică Herson, din a cărei parte de nord armata rusă s-a retras în noiembrie 2022 dincolo de fluviul Nipru în timp ce era ameninţată de o contraofensivă ucraineană majoră.

Această contraofensivă a avut loc apoi în vara anului 2023 în celelalte trei provincii, dar s-a încheiat cu un eşec pentru armata ucraineană.

Întrebat despre relatarea publicaţiei Kommersant, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susţinut că ideea menţionată nu a fost discutată de preşedinţii Putin şi Trump în convorbirea lor telefonică de marţi.

Cei doi preşedinţi au convenit în principal un armistiţiu parţial în care Ucraina şi Rusia să oprească reciproc timp de 30 de zile atacurile asupra infrastructurilor enegetice, precum şi continuarea discuţiilor pentru un armistiţiu general - deocamdată respins de Putin - şi care în final să conducă la un acord de pace.

Potrivit Kremlinului, o soluţionare negociată a conflictului din Ucraina trebuie să "ia în considerare necesitatea necondiţionată de a elimina cauzele profunde ale crizei, precum şi interesele legitime de securitate ale Rusiei", formulă prin care Rusia cere de fapt, printre altele, recunoaşterea anexării teritoriilor pe care le ocupă în Ucraina, excluderea aderării acestei ţări la NATO şi crearea unei noi arhitecturi europene de securitate.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”

CEO-ul companiei BlackRock, Larry Fink, avertizează participanții la summitul anual al Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția) cu privire la pierderea încrederii publicului în capitalism.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.

Doi influenceri au vrut să plătească cu „postări pe Instagram” consumația de la un restaurant. Reacția patronului | VIDEO
Doi influenceri au vrut să plătească cu „postări pe Instagram” consumația de la un restaurant. Reacția patronului | VIDEO

Doi influenceri au vrut să profite de celebritatea lor online și să plătească prin postări pe Instagram mâncarea consumată la un restaurant chinezesc din Barcelona.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.