Putin i-a trimis lui Trump o listă de cerințe pentru a încheia războiul în Ucraina. SUA și Rusia negociază de trei săptămâni

×
Codul embed a fost copiat

Rusia a prezentat SUA o listă de cereri ca să încheie războiul din Ucraina și de restabilească relațiile cu Washingtonul, au declarat pentru Reuters a două persoane familiarizate cu această chestiune.

Nu este clar ce anume a inclus Moscova pe lista sa sau dacă este dispusă să participe la negocieri de pace cu Kievul înainte ca aceste cereri să fie acceptate, precizează sursa citată.

Oficialii ruși și americani au discutat termenii în cadrul unor întâlniri față în față și conversații virtuale în ultimele trei săptămâni, au declarat sursele Reuters.

Informațiile au apărut în contextul în care Rusia nu a oferit niciun răspuns până acum la propunerea americanilor pentru un armistițiu de 30 de zile, negociat deja între Washington și Kiev. Donald Trump a transmis miercuri seară o amenințare cu sancțiuni financiare „devastatoare” pentru Rusia, dacă Moscova nu va accepta pauza pe front.

În alte dăți, Vladimir Putin a declarat că va accepta doar o pace în condițiile dorite de el.

Citește și
steve witkoff
Witkoff: „Garanțiile de securitate pentru Ucraina au fost în mare parte convenite, problema teritoriilor rămâne nerezolvată”

Liderul rus vrea să se asigure că cerințele sale sunt luate în considerare înainte de a accepta o încetare a focului, scrie Bloomberg, citând o sursă familiarizată cu stilul de lucru al Kremlinului.

Pentru a realiza acest lucru, președintele rus va încerca să prelungească negocierile pentru a amâna orice oprire a luptelor din Ucraina, au declarat alte persoane care cunosc situația.

Oficialii ruși nu au discutat cu omologii lor americani despre acordul specific la care a ajuns o delegație ucraineană în orașul saudit Jeddah, marți, iar Kremlinul consideră acel cadru inacceptabil, a spus o sursă.

Acordul dintre oficialii americani și ucraineni reprezintă o dilemă pentru Putin, care până acum a evitat tipul de presiune intensă pe care Casa Albă a exercitat-o asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Cu toate acestea, cadrul acordului stabilit la Jeddah nu răspunde cerințelor pe care Rusia le-a formulat anterior pentru a opri luptele – și anume abordarea parametrilor unei soluții mai durabile pentru războiul pe care Putin l-a început în februarie 2022.

Kremlinul ar putea, de asemenea, să ceară oprirea livrărilor de arme către Ucraina ca o condiție pentru armistițiu, a declarat una dintre persoanele apropiate Kremlinului.

„Putin nu va da un ‘da’ categoric sau un ‘nu’ categoric. Chiar și într-o situație ipotetică în care Putin ar face anumite gesturi către un armistițiu, acesta ar fi oricum unul temporar și cu condiții foarte dure”, a declarat Tatiana Stanovaia, cercetător principal la Carnegie Russia Eurasia Center, într-un interviu telefonic.

Rusia a cerut anterior ca Ucraina să devină un stat neutru, să își reducă semnificativ dimensiunea forțelor armate și să cedeze teritorii, începând cu cele ocupate de Rusia în timpul războiului.

În schimbul acceptării de către Ucraina a propunerii de armistițiu a SUA, administrația Trump a fost de acord să ridice blocarea ajutorului militar și a schimburilor de informații cu Kievul.

Președintele Donald Trump le-a spus reporterilor, miercuri, în Biroul Oval, că speră să nu fie necesar să facă presiuni asupra lui Putin pentru a accepta acordul de încetare a focului.

„Oameni merg chiar acum în Rusia, în timp ce vorbim, și sperăm că putem obține un armistițiu din partea Rusiei. Și dacă reușim, cred că am fi la 80% din drumul spre încheierea acestui masacru îngrozitor”, a declarat Trump.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Citește și...
Witkoff: „Garanțiile de securitate pentru Ucraina au fost în mare parte convenite, problema teritoriilor rămâne nerezolvată”
Witkoff: „Garanțiile de securitate pentru Ucraina au fost în mare parte convenite, problema teritoriilor rămâne nerezolvată”

Trimisul său special al președintelului SUA, Steve Witkoff, a declarat că lucrările privind garanțiile de securitate au fost în mare parte finalizate, în urma unei reuniuni a „Coaliției de Voință” să acționeze, care a avut loc la Paris.

Liderul evreilor din Germania avertizează: „Extremiștii AfD la guvernare ar putea provoca un exod al comunităţii evreieşti”
Liderul evreilor din Germania avertizează: „Extremiștii AfD la guvernare ar putea provoca un exod al comunităţii evreieşti”

Un număr mare de evrei ar putea pleca din ţară dacă partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania devine parte a unui viitor guvern, a declarat marţi Josef Schuster, preşedintele Consiliului central al evreilor din Germania, transmite dpa.

Paradoxul reciclării în UE. Deșeurile de aluminiu sunt exportate, topite și reimportate în Europa ca metal nou
Paradoxul reciclării în UE. Deșeurile de aluminiu sunt exportate, topite și reimportate în Europa ca metal nou

Sistemul de reciclare al UE este folosit împotriva blocului comunitar, avertizează industria aluminiului, după ce cantități tot mai mari de deșeuri ajung în Asia și SUA, sunt topite și revin pe piața europeană sub formă de metal „nou”.

Recomandări
Nicușor Dan după „Coaliția de Voință” de la Paris: Garanțiile de securitate acordate Ucrainei vor fi votate în Parlament
Nicușor Dan după „Coaliția de Voință” de la Paris: Garanțiile de securitate acordate Ucrainei vor fi votate în Parlament

Garanțiile de securitate pentru Ucraina vor include „obligații cu caracter obligatoriu” în cazul unui nou atac armat din partea Rusiei, au decis, marți, la Paris, liderii Uniunii Europene împreună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ce a declarat Maduro în fața instanței din New York, când i s-a cerut să își confirme identitatea. A fost întrerupt imediat
Ce a declarat Maduro în fața instanței din New York, când i s-a cerut să își confirme identitatea. A fost întrerupt imediat

Serviciile secrete americane l-au prevenit pe Donald Trump că nu opoziția, ci tot membri ai regimului Maduro ar fi singurii capabili să mențină stabilitatea Venezuelei.

Românii vor o apărare mai puternică: peste 70% susțin înarmarea rapidă. Câți vor revenirea la armata obligatorie
Românii vor o apărare mai puternică: peste 70% susțin înarmarea rapidă. Câți vor revenirea la armata obligatorie

Numărul românilor care sunt de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu începe să fie mai mare ca al celor care se opun. Cel puțin asta reiese dintr-un sondaj Avangarde făcut la finalul anului trecut.