Putin a simplificat obținerea cetățeniei ruse pentru o țară din Europa. Doritorii nu mai trebuie nici măcar să știe rusă

62542809
Shutterstock

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat sâmbătă un decret prin care este simplificat accesul la cetăţenia rusă pentru locuitorii celor două regiuni separatiste georgiene, Abhazia şi Osetia de Sud, informează AFP.

Potrivit decretului, solicitanţii nu vor mai fi obligaţi să aibă rezidenţă permanentă în Rusia pentru a obţine cetăţenia şi nici să-şi dovedească cunoştinţele de limba sau cultura rusă.

Abhazia şi Osetia de Sud sunt recunoscute de majoritatea comunităţii internaţionale drept teritorii georgiene, dar se află sub controlul rus de facto de la scurtul război din 2008 dintre Moscova şi Tbilisi, aminteşte AFP.

În Abhazia, o regiune care se învecinează cu Marea Neagră, a fost ales recent un nou "preşedinte" prorus. Predecesorul său a fost înlăturat în urma unor manifestaţii împotriva unui proiect de lege care face mai uşor pentru ruşi să deţină proprietăţi în zona de coastă.

Georgia a întrerupt relațiile diplomatice cu Rusia după războiul din 2008

Rusia a reluat zborurile directe către Abhazia după o pauză de 30 de ani, o premieră de la începerea confruntărilor în regiune după prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Citește și
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”

Georgia, fostă republică sovietică din Caucaz, a calificat drept ilegale aceste legături aeriene.

Această ţară, candidată la aderarea la Uniunea Europeană, şi Rusia nu mai au relaţii diplomatice de la războiul din 2008, dar criticii acuză actualul partid de guvernământ al Georgiei că este prorus şi că a ajuns la putere prin alegeri măsluite.

Georgia, care se învecinează cu Rusia, refuză să pună în aplicare sancţiuni financiare şi economice împotriva Moscovei pentru ofensiva sa în Ucraina. De asemenea, refuză să ofere sprijin militar Kievului. 

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”

CEO-ul companiei BlackRock, Larry Fink, avertizează participanții la summitul anual al Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția) cu privire la pierderea încrederii publicului în capitalism.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.

Doi influenceri au vrut să plătească cu „postări pe Instagram” consumația de la un restaurant. Reacția patronului | VIDEO
Doi influenceri au vrut să plătească cu „postări pe Instagram” consumația de la un restaurant. Reacția patronului | VIDEO

Doi influenceri au vrut să profite de celebritatea lor online și să plătească prin postări pe Instagram mâncarea consumată la un restaurant chinezesc din Barcelona.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.