Preşedinta unei sinagogi din Detroit a fost găsită înjunghiată
Moartea Samanthei Woll, în vârstă de 40 de ani, fost consilier al unor politicieni democraţi şi preşedinte al consiliului Sinagogii Isaac Agree Downtown, a fost anunțată şi de sinagogă pe Facebook.
„Suntem şocaţi şi întristaţi să aflăm despre moartea neaşteptată a Samanthei Woll, preşedintele Consiliului nostru. În acest moment nu avem mai multe informaţii, dar vom împărtăşi mai multe când vor deveni disponibile”, au transmis reprezentanţii sinagogii.
Poliția a fost anunțată despre acest tragic incident sâmbătă dimineaţă. Când au ajuns la faţa locului, agenții au găsit o „dâră de sânge” care i-a condus la casa lui Woll, potrivit unui comunicat al Departamentului de Poliţie din Detroit, citat de Reuters și news.ro.
Crima ar fi avut loc în casa femeii. Cadavrul lui Woll prezenta semne de violență, având multiple răni produse prin înjunghiere.
Poliţia încă nu a stabilit cum s-a produs crima. Șeful poliţiei din Detroit, James E. White, a spus că departamentul a mobilizat numeroase resurse în anchetă.
„Această crimă lasă multe întrebări fără răspuns”, a spus White într-o declaraţie citată de Reuters.
El a cerut publicului să aibă răbdare şi să nu tragă concluzii înainte ca autorităţile să pună cap la cap ceea ce s-a întâmplat.
„Este important să nu fie trase concluzii până când toate faptele disponibile nu vor fi trecute în revistă”, a spus Smith, adăugând că o actualizare va fi făcută duminică.