Pedeapsă pe model iranian. Țara în care zece persoane au fost spânzurate pentru terorism

62469060

Zece persoane condamnate pentru terorism şi apartenenţa la gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) au fost spânzurate luni în Irak, au declarat oficiali locali citaţi de AFP.

În ultimii ani, instanţele irakiene au pronunţat sute de sentinţe de condamnare la moarte sau de închisoare pe viaţă, întrucât Codul Penal permite inclusiv pedeapsa capitală pentru oricine s-a alăturat "unui grup terorist", indiferent dacă acuzatul a luptat sau nu în rândurile sale.

Zece irakieni "condamnaţi pentru crime teroriste şi apartenenţa la SI au fost executaţi prin spânzurare" la închisoarea al-Hout, în oraşul Nassiriya, "sub supravegherea unei echipe a Ministerului Justiţiei", a declarat un oficial pentru AFP, sub rezerva anonimatului. O sursă de securitate a confirmat execuţiile.

Închisoarea de la Nassiriya este supranumită "al-Hout", adică "balena" în limba arabă, întrucât, potrivit irakienilor, nimeni nu iese în viaţă de acolo.

În iunie, experţii ONU s-au declarat "alarmaţi de numărul mare de execuţii anunţate începând cu 2016, aproape patru sute, inclusiv 30 anul acesta", şi au cerut autorităţilor irakiene "să pună capăt execuţiilor", declarându-se "îngroziţi de numeroasele decese raportate la închisoarea Nassiriya din cauza torturii şi a condiţiilor deplorabile de detenţie".

Citește și
Suedia se pregătește pentru ce e mai rău. Guvernul cere populației să-și facă stocuri de alimente, combustibil și bani cash
Suedia se pregătește pentru ce e mai rău. Guvernul cere populației să-și facă stocuri de alimente, combustibil și bani cash

După cucerirea fulgerătoare a unor teritorii vaste din Irak şi Siria vecină în 2014, SI şi-a văzut autoproclamatul "califat" prăbuşindu-se în urma unor ofensive militare în aceste două ţări.

Deşi autorităţile irakiene şi-au proclamat victoria împotriva SI la sfârşitul anului 2017, celulele jihadiste continuă să atace sporadic soldaţi şi ofiţeri de poliţie, în special în zonele rurale şi îndepărtate, în afara marilor oraşe.

Articol recomandat de sport.ro
"Greșit, nașule!" Mirel Rădoi i-a transmis lui Gigi Becali primele schimbări de la FCSB
"Greșit, nașule!" Mirel Rădoi i-a transmis lui Gigi Becali primele schimbări de la FCSB
Citește și...
Suedia se pregătește pentru ce e mai rău. Guvernul cere populației să-și facă stocuri de alimente, combustibil și bani cash
Suedia se pregătește pentru ce e mai rău. Guvernul cere populației să-și facă stocuri de alimente, combustibil și bani cash

Suedia se pregătește pentru ce e mai rău, iar Guvernul le-a transmis luni cetățenilor să-și facă stocuri de alimente, combustibili și bani cash, pentru a fi pregătiți în cazul unei crize majore, inclusiv de război. 

Kaja Kallas: „Uniunea Europeană trebuie să accelereze extinderea și aderarea noilor membri”
Kaja Kallas: „Uniunea Europeană trebuie să accelereze extinderea și aderarea noilor membri”

UE trebuie să acționeze mai rapid pentru a include noi membri și a extinde clubul celor 27 de membri, a declarat luni diplomatul-șef al blocului european, făcând referire la Ucraina, Moldova, Muntenegru și alte țări candidate care așteaptă să adere.

Ursula von der Leyen: „UE trebuie să-şi schimbe urgent abordarea în materie de politică externă”
Ursula von der Leyen: „UE trebuie să-şi schimbe urgent abordarea în materie de politică externă”

UE trebuie să analizeze „cu luciditate și rigurozitate” modul în care își conduce politica externă în climatul geopolitic actual, a declarat luni președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 

Recomandări
Război în Iran, ziua a 10-a. NATO a neutralizat o nouă rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei. Franța trimite nave
Război în Iran, ziua a 10-a. NATO a neutralizat o nouă rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei. Franța trimite nave

Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a doua săptămână. Iar în ultimele două zile, mai multe depozite de petrol au fost distruse, în apropiere de capitala Iranului.

Nou scandal în coaliție. PSD acuză că majorarea salariului minim de la 1 iulie nu ar fi prevăzută în proiectul de buget
Nou scandal în coaliție. PSD acuză că majorarea salariului minim de la 1 iulie nu ar fi prevăzută în proiectul de buget

Reprezentanții coaliției PSD, PNL, USR și UDMR s-au strâns din nou la sediul Guvernului pentru a discuta despre bugetul pe anul acesta. Săptămâna trecută discuțiile s-au împotmolit la pachetul de solidaritate.

La cât ar putea ajunge prețul benzinei și cel al motorinei. Scenariile economiștilor arată posibile efecte și în inflație
La cât ar putea ajunge prețul benzinei și cel al motorinei. Scenariile economiștilor arată posibile efecte și în inflație

Efectele războiului din Iran au început să se vadă în câteva zile și în România. În benzinării, prețul benzinei și cei al motorinei au urcat la cel mai mare nivel din ultimii ani.