Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pe cine va ataca, de fapt, Iranul. Represaliile pentru uciderea liderului teroriștilor Hamas au o nouă țintă

Iranul ar urma să atace obiective Mossad și nu statul Israel, după ce oficialii străini ar fi convins Teheranul că serviciul secret israelian este responsabil de uciderea liderului terorist Hamas, iar operațiunea nu a avut nicio victimă iraniană.  

Iranul ar lua în considerare să ţintească mai degrabă obiective legate de Mossad - serviciul de informaţii externe israelian- decât să lanseze un atac de anvergură împotriva Israelului ca represalii pentru eliminarea liderului grupării islamiste palestiniene Ismail Haniyeh săptămâna trecută la Teheran, într-un atac atribuit Israelului, dar pe care acesta nu l-a revendicat, relatează vineri postul de televiziune israelian i24News, citând publicaţia britanică The Guardian.

Surse străine atribuie această operaţiune Mossadului, care ar fi folosit agenţi iranieni pentru a planta explozibil în camera unde a rămas peste noapte Haniyeh, într-un complex bine păzit al Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian.

Liderul grupării palestinian se afla într-o vizită la Teheran, unde participase la ceremoniile de învestire ale noului preşedinte iranian Masoud Pezeshkian.

Teheranul se află sub o puternică presiune internaţională pentru a evita o escaladare care ar putea duce la un conflict regional.

Citește și
iran
„Pedeapsa va veni!” Reuniune a miniştrilor de Externe în Arabia Saudită în contextul unui război între Iran și Israel

Site-ul Politico relatează că oficialii americani ar fi sfătuit Iranul, prin intermediari, să îşi reconsidere planurile de represalii, având în vedere că explozia a fost rezultatul unei acţiuni israeliene care nu a provocat victime iraniene.

Nu ar fi prima oară când Iranul ar avea în vizor Mossadul, relevă postul de televiziune israelian. În ianuarie, Gardienii Revoluţiei au lansat rachete balistice asupra unui presupus "cartier general al Mossad" din Kurdistanul irakian, ca răspuns la eliminarea unui înalt oficial iranian în Siria în decembrie.

Surse diplomatice israeliene sunt îngrijorate în privinţa unor posibile atacuri asupra diplomaţilor lor din străinătate.

Toți diplomații israelieni din lume sunt în alertă maximă

Ambasadele israeliene şi personalul diplomatic sunt în stare de alertă maximă, cu importante restricţii de deplasare.

SUA, potrivit Wall Street Journal, au avertizat Iranul cu privire la consecinţe dezastruoase pentru economia şi stabilitatea regimului său în cazul unui atac major asupra Israelului.

Responsabili americani au precizat că aceste avertismente nu sunt ameninţări cu vreo intervenţie din partea SUA, ci reprezintă un avertisment împotriva unei probabile riposte israeliene.

În plus, gruparea şiită libaneză Hezbollah ameninţă Israelul să răzbune moartea comandantului său şef Fuad Shukr, ucis săptămâna trecută într-o periferie a Beirutului într-un atac pe care armata israeliană l-a recunoscut.

Pe fondul acestor tensiuni, Washingtonul şi-a consolidat prezenţa militară în Orientul Mijlociu, Comandamentul central al SUA anunţând joi seara desfăşurarea de avioane de luptă Stealth F-22 în regiune.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult