O fetiță de 8 luni a ajuns la spital după ce, în timpul botezului, în cristelniță a fost pus acid diluat cu apă

botez
Shutterstock

O fetiță de opt luni a ajuns de urgență la spital, după ce în timpul botezului, în cristelniță a ajuns un acid diluat în loc de apă sfințită. Micuța era ținută în brațe de nașul ei, care a simțit o senzație de arsură pe mâini.

Incidentul a avut loc în provincia Messina din Italia și a fost la un pas de a se transforma într-o tragedie. Fetița de doar opt luni a fost stropită cu acid atât pe creștetul capului, cât și pe gât, potrivit leggo.it.

Micuța a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. După o examinare amănunțită, medicii au decis că bebelușul este în afara oricărui pericol și a fost externat.

Se pare că preotul care urma să oficieze slujba botezului a rugat un băiețel să găsească și să îi aducă sticla în care se afla apa sfințită, în baia bisericii. Micuțul, însă, a încurcat sticla cu apă cu una cu acid, în care se mai afla doar puțin lichid. Crezând că este apă, băiețelul a umplut recipientul fără să îl golească mai întâi, pentru a-l aduce la cristelniță.

Părinții fetiței au decis să nu depună plângere în urma acestui incident.

Citește și
Pensionari
Un stat din Europa renunță la sistemul tradițional de pensii de la 1 ianuarie. Fiecare va avea propria „pușculiță”
Articol recomandat de sport.ro
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
Citește și...
Un stat din Europa renunță la sistemul tradițional de pensii de la 1 ianuarie. Fiecare va avea propria „pușculiță”
Un stat din Europa renunță la sistemul tradițional de pensii de la 1 ianuarie. Fiecare va avea propria „pușculiță”

Tranziţia la noul sistem de pensii în Țările de Jos va intra într-o fază decisivă pe 1 ianuarie, când aproximativ 9,5 milioane de pensii vor începe să fie transferate către un model bazat pe conturi individuale, punând capăt marii "puşculiţe colective".

Cel mai contagios virus a fost detectat pe două mari aeroporturi. Poate persista chiar și două ore în aer
Cel mai contagios virus a fost detectat pe două mari aeroporturi. Poate persista chiar și două ore în aer

În perioada de vârf a călătoriilor de sărbători, una dintre cele mai contagioase boli din lume a fost detectată la Aeroportul Internațional Newark Liberty din New Jersey.

Ungaria introduce noi facilități fiscale pentru familiile cu copii de la 1 ianuarie. Plățile de la care vor fi scutite
Ungaria introduce noi facilități fiscale pentru familiile cu copii de la 1 ianuarie. Plățile de la care vor fi scutite

Familiile cu copii vor beneficia de scutiri fiscale suplimentare începând cu 1 ianuarie, în Ungaria, nivelul deducerii crescând cu încă 50%, iar mamele sub 40 de ani cu doi copii vor fi scutite de impozitul pe venit.

Recomandări
Nicușor Dan, mesaj de Anul Nou: În 2026 statul român trebuie să devină mai eficient, mai corect şi mai aproape de cetățeni
Nicușor Dan, mesaj de Anul Nou: În 2026 statul român trebuie să devină mai eficient, mai corect şi mai aproape de cetățeni

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, cu câteva ore înainte de trecerea în noul an, că în 2026 este esenţial ca statul român să devină mai eficient, mai corect şi mai aproape de cetăţeni, după ce 2025 a fost "un an al încercărilor”.

Maia Sandu, desemnată „Liderul Mondial al Anului”: The Telegraph: ”Liderul pe care Putin nu a reușit să-l învingă”
Maia Sandu, desemnată „Liderul Mondial al Anului”: The Telegraph: ”Liderul pe care Putin nu a reușit să-l învingă”

Preşedinta Republicii Moldova a fost desemnată "Liderul Mondial al Anului" de publicaţia britanică The Telegraph, pentru rolul său decisiv în apărarea democraţiei şi pentru contracararea presiunilor şi ingerinţelor Federaţiei Ruse, informează Moldpres.

Primele locuri din lume care au intrat deja în anul 2026. Unde s-a dat startul Revelionului | GALERIE FOTO
Primele locuri din lume care au intrat deja în anul 2026. Unde s-a dat startul Revelionului | GALERIE FOTO

Anul 2026 a început oficial după ce cei aproximativ 7.300 de locuitori ai atolului Kiritimati din Pacificul de Sud au salutat Anul Nou la miezul nopţii (12:00 ora României).