O femeie a avut parte de șocul vieții ei. S-a trezit în pat cu un șarpe extrem de veninos, lung de doi metri

62333768

Unul dintre cei mai veninoși șerpi din lume, un șarpe brun oriental, a fost găsit dormind, luni, în patul unei femei din Australia.

Imaginile cu reptila uriașă, cu o lungime de aproximativ doi metri, s-au răspândit rapid pe rețelele de socializare, după ce Zachary Richards, de la Zachery's Snake and Reptile Relocation, a postat imaginile, chiar în urma apelului femeii.

Vânătorul de șerpi a fost chemat la locul faptei, în micul oraș rural Maroon, din Queensland, pentru a sustrage reptila în siguranță, scrie CBS News.

Când am ajuns, ea [rezidentul] mă aștepta afară, iar eu am intrat în dormitorul în care se afla șarpele, iar ea avea ușa închisă cu un prosop dedesubt, astfel încât acesta nu putea ieși”, a spus el. „Am deschis ușa și l-am împins, iar acesta zăcea în pat și se uita la mine. Șarpele ar fi intrat probabil pe o ușă deschisă pentru a se adăposti, deoarece afară era destul de cald în acea zi, sau pur și simplu voia un pat confortabil în care să doarmă”, a mai spus el.

Citește și
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Proprietarul casei a luat măsurile potrivite pentru a ține șarpele în siguranță, dar și departe de membri familiei, înainte de a-l chema, potrivit vânătorului de șerpi.

Dacă vedeți un șarpe, lăsați-l în pace, îndepărtați-vă de el și, acolo unde este posibil și sigur de făcut acest lucru, să îi limitați accesul la o singură cameră, deoarece ne este mai ușor să îl găsim”, a spus el.

Richards a spus că a dus șarpele în niște tufișuri din apropiere și l-a lăsat la o distanță mare de alte locuințe.

Șerpii bruni orientali sunt răspândiți în estul Australiei, de unde și numele lor. Specia este extrem de veninoasă, din cauza mușcăturii lor. Veninul șarpelui conține neurotoxine puternice, iar dacă un om este mușcat și nu este tratat, veninul poate provoca paralizie progresivă și hemoragii necontrolate. Neurotoxina poate opri inima, diafragma și plămânii victimei, provocând sufocarea acesteia și, implicit, decesul.

Richards a postat pe pagina sa de Facebook imagini în care se vede șarpele dormind pe pat, cu o descriere care îi îndeamnă pe oameni să „verifice cu atenție patul în seara asta!”.

Unul dintre sutele de comentarii a fost cel al unei persoane care spunea că „ar dormi pe canapea în seara asta”, în timp ce alta a spus că s-ar muta din zonă „imediat” dacă i s-ar fi întâmplat acest lucru.

Richards a declarat pentru CBS News că firma sa se ocupă în mod obișnuit de apeluri din partea locuitorilor din apropierea Coastei de Aur din Queensland și că șarpele maro estic nu a fost nici pe departe cel mai mare pe care l-a văzut, după ce a „relocat o dată un șarpe maro estic de 2,5 metri din lacul Moogerah”.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Regatul de gheață din Slovenia. Cum a reușit un singur locuitor să transforme un sat într-un tărâm de basm
Regatul de gheață din Slovenia. Cum a reușit un singur locuitor să transforme un sat într-un tărâm de basm

Un sat din Slovenia s-a transformat într-un tărâm de basm. Mii de oameni din toată lumea merg să vadă locul pe care îl numesc regatul de gheață.

UE schimbă regulile pentru medicamente. Companiile, obligate să facă stocuri minime și să negocieze cu statele membre
UE schimbă regulile pentru medicamente. Companiile, obligate să facă stocuri minime și să negocieze cu statele membre

UE schimbă regulile pentru a preveni lipsa medicamentelor. Statele membre vor putea negocia împreună prețurile, iar achizițiile se vor face doar pe criteriul celui mai mic cost.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.