Neil Ferguson: Marea Britanie ar putea intra din nou în închidere şi izolare

62145621
Getty

Marea Britanie va avea nevoie, mai devreme sau mai târziu, să reintroducă unele măsuri de închidere şi izolare din cauza noului coronavirus, este de părere Neil Ferguson, fost consilier guvernamental pe sănătate, scrie Reuters, citat de Agerpres. 

Premierul Boris Johnson a declarat vineri că nu doreşte revenirea la măsurile de închidere şi izolare în case a populaţiei, însă aceste restricţii ar putea fi reaplicate din cauză că ţara se confruntă cu un "inevitabil" val doi de COVID-19.

"Cred că va fi nevoie de o serie de măsuri adiţionale mai devreme decât mai târziu", a declarat pentru BBC Neil Ferguson, profesor de epidemiologie la Imperial College din Londra.

Autorităţile britanice se gândesc, după cum s-a anunţat vineri, aminteşte Reuters, să dispună din nou măsuri de închidere şi izolare după ce numărul infectărilor cu noul coronavirus aproape s-a dublat recent, ajungând la 6.000 pe zi, crescând numărul spitalizărilor în special în zone din nordul Angliei şi la Londra.

"Acum ne aflăm aproape de nivelul de infecţii înregistrat la sfârşitul lui februarie, iar dacă lucrurile vor continua aşa timp de încă o săptămână sau două, vom reveni la nivelurile pe care le înregistram la jumătatea lui martie, iar acest lucru va provoca, sau ar putea să provoace noi decese", a susţinut Neil Ferguson.

Citește și
Peter Szijjarto: UE dansează cum îi cântă Zelenski, în timp ce SUA iau măsuri în ce priveşte preţul petrolului
Peter Szijjarto: UE dansează cum îi cântă Zelenski, în timp ce SUA iau măsuri în ce priveşte preţul petrolului

Ferguson a fost membru al principalului consiliu ştiinţific al Guvernului de la Londra până în luna mai, când şi-a dat demisia după ce s-a aflat că a încălcat măsurile impuse de autorităţi împotriva noului coronavirus.

El a mai precizat că viitoarele măsuri de "lockdown" nu trebuie să fie la fel de stricte precum au fost cele impuse în luna martie pentru a fi eficiente în încetinirea răspândirii noului virus.

Articol recomandat de sport.ro
Rita Ora șochează din nou! Cum a pozat cântăreața care a promovat Genoa lui Șucu și a jucat fotbal | FOTO
Rita Ora șochează din nou! Cum a pozat cântăreața care a promovat Genoa lui Șucu și a jucat fotbal | FOTO
Citește și...
Peter Szijjarto: UE dansează cum îi cântă Zelenski, în timp ce SUA iau măsuri în ce priveşte preţul petrolului
Peter Szijjarto: UE dansează cum îi cântă Zelenski, în timp ce SUA iau măsuri în ce priveşte preţul petrolului

Guvernul SUA a suspendat sancţiunile asupra livrărilor maritime de ţiţei rus pentru a preveni noi creşteri ale preţurilor, în timp ce UE nu îi urmează exemplul, a afirmat vineri Peter Szijjarto, ministrul ungar afacerilor externe şi comerţului.

Emmanuel Macron: „Rusia se înşeală dacă speră că războiul din Orientul Mijlociu îi va oferi un răgaz”
Emmanuel Macron: „Rusia se înşeală dacă speră că războiul din Orientul Mijlociu îi va oferi un răgaz”

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri, la Palatul Élysée, în timpul unei întâlniri cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, că Rusia „se înșeală” dacă speră că războiul din Orientul Mijlociu îi va oferi un „răgaz”.

Donald Trump: Cred că Vladimir Putin ar putea ajuta puțin Iranul. Ei fac asta și noi facem la fel
Donald Trump: Cred că Vladimir Putin ar putea ajuta puțin Iranul. Ei fac asta și noi facem la fel

Președintele american, Donald Trump, a declarat într-un interviu la Fox Radio că Vladimir Putin ar putea „ajuta puțin” Iranul și că nu are nimic împotriva unei astfel de acțiuni, relatează AFP.

Recomandări
Război în Iran, ziua 14. Șeful Pentagonului: „Noul lider suprem este rănit și probabil desfigurat”; NATO a doborât o rachetă
Război în Iran, ziua 14. Șeful Pentagonului: „Noul lider suprem este rănit și probabil desfigurat”; NATO a doborât o rachetă

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 14-a zi. Aviația SUA a pierdut o aeronavă militară de realimentare, deasupra Irakului. Cel puțin patru militari au murit în incident. Între timp, NATO a neutralizat o rachetă balistică lansată din Iran.

Lukașenko amenință că va „trage cu Oreșnik” (racheta considerată neinterceptabilă) dacă NATO și Ucraina intervin în Belarus
Lukașenko amenință că va „trage cu Oreșnik” (racheta considerată neinterceptabilă) dacă NATO și Ucraina intervin în Belarus

Alexander Lukașenko a comentat declarațiile președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit cărora sistemul rusesc de rachete cu rază medie „Oreșnik”, desfășurat în Belarus, ar trebui considerat de NATO „o țintă legitimă”.

Mesaje RO-Alert în Tulcea. MApN a detectat „ţinte aeriene” în apropiere. Posibile resturi căzute
Mesaje RO-Alert în Tulcea. MApN a detectat „ţinte aeriene” în apropiere. Posibile resturi căzute

Locuitorii din județul Tulcea, în special cei din zona de graniță cu Ucraina, au primit vineri dimineață două mesaje de avertizare extremă prin sistemul RO-Alert.