Moscova crede că Occidentul ar putea provoca un război în Ucraina pentru a da apoi vina pe Rusia

62228612
Profimedia

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat luni că Occidentul ar putea provoca un conflict armat în Ucraina astfel încât să acuze apoi Rusia pentru acesta şi să impună sancţiuni de natură să afecteze economia rusă.

''Nu exclud să fie vorba doar despre o simplă dorinţă de a alimenta tendinţele militariste, de a provoca un mic război, apoi să ne acuze pe noi şi să implementeze noi sancţiuni pentru a ne reduce capacităţile competitive'', crede Lavrov, care a făcut aceste declaraţii într-un interviu publicat pe canalul Soloviov de pe Youtube, preluat de agenţiile EFE şi TASS.

Ministrul de externe rus, care anterior a susţinut de mai multe ori că Rusia nu are vreo intenţie agresivă prin actuala concentrare de trupe în apropierea frontierei cu Ucraina, a criticat şi faptul că Occidentul a livrat Kievului, începând din anul 2014, arme în valoare de 2,5 miliarde de dolari.

El a semnalat că în Uniunea Europeană se vorbeşte deja despre propuneri de implementare a unor sancţiuni preventive împotriva Rusiei, pentru a fi ridicate apoi dacă nu se va produce invazia rusă în Ucraina, preconizată de Washington şi Kiev ca fiind posibilă la începutul lui 2022.

 

Citește și
„O secvenţă catastrofală”. Scandal în Franța după un interviu cu Serghei Lavrov, difuzat pe postul France 2
„O secvenţă catastrofală”. Scandal în Franța după un interviu cu Serghei Lavrov, difuzat pe postul France 2

”Nu ne vom umili în fața nimănui”

 

''Am putea deveni o fortăreaţă asediată (de sancţiuni)? Sunt convins că sub nicio formă aceasta nu se află printre planurile guvernului rus. Categoric nu! Modul nostru de viaţă şi convingerile noastre nu se vor schimba doar pentru că s-a supărat Occidentul'', spune Serghei Lavrov. ''Niciodată nu vom cere cuiva să ridice sancţiunile. Nu ne vom umili în faţa nimănui'', a asigurat el.

Şeful diplomaţiei ruse a descris drept ''obraznice'' poziţiile Occidentului şi ale NATO faţă de ţara sa şi a acuzat Polonia, Ucraina şi ţările baltice că instigă poziţiile la care a făcut referire. Totuşi, mai remarcă Lavrov, există şi politicieni occidentali care consideră inutile noi sancţiuni împotriva Rusiei.

El a menţionat în acest context că există unele ţări europene, pe care le-a calificat drept ''iraţionale'', ce împing Occidentul să impună noi măsuri coercitive împotriva Rusiei, avertizându-le pe acestea cu răspunsuri din partea Moscovei. Dacă Occidentul va înăspri sancţiunile contra Rusiei, atunci aceasta va găsi un răspuns, a insistat şeful diplomaţiei ruse, adăugând însă că Moscova mizează pe prudenţa partenerilor săi occidentali.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
„O secvenţă catastrofală”. Scandal în Franța după un interviu cu Serghei Lavrov, difuzat pe postul France 2
„O secvenţă catastrofală”. Scandal în Franța după un interviu cu Serghei Lavrov, difuzat pe postul France 2

 Un interviu acordat de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, difuzat joi seara pe postul public France 2 la o oră de maximă audienţă, a fost criticat dur vineri de numeroşi specialişti în geopolitică.

Germania nu crede că SUA și Israel chiar știu ce fac în războiul din Iran. Condițiile în care ar interveni în Golf
Germania nu crede că SUA și Israel chiar știu ce fac în războiul din Iran. Condițiile în care ar interveni în Golf

Germania este sceptică asupra faptului că SUA și Israel ar avea o strategie clară pentru a pune capăt războiului din Iran, dar se arată dispus să ajute la stabilizarea regiunii Golfului după încheierea conflictului, susține cancelarul Friedrich Merz. 

Pentru prima dată în istoria Statelor Unite, președintele în viață Donald Trump va apărea pe dolarul american
Pentru prima dată în istoria Statelor Unite, președintele în viață Donald Trump va apărea pe dolarul american

Pentru prima dată în istoria Statelor Unite, semnătura unui președinte în viață al țării va apărea pe toate bancnotele americane. Numele lui Donald Trump îl va înlocui pe cel al trezorierului SUA, care figura astfel de peste 100 de ani, 

Recomandări
Încetează plafonarea prețului la gaze. Ce înseamnă asta pentru români și cum funcționează ”Ro-Alert”-ul la facturi
Încetează plafonarea prețului la gaze. Ce înseamnă asta pentru români și cum funcționează ”Ro-Alert”-ul la facturi

În mai puțin de o săptămână, de la 1 aprilie, prețul gazului nu va mai fi plafonat. 

Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare. Ilie Bolojan le trimite un avertisment
Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare. Ilie Bolojan le trimite un avertisment

Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare, iar premierul Bolojan le-a atras atenția că trebuie să își asume consecințele dacă vor crea o criză în coaliție.

Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”
Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat Germania pentru că nu a contribuit la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz, afirmând că este "nepotrivit" faptul că oficialii germani au spus că acest conflict "nu este războiul nostru", relatează dpa.