Maia Sandu anunţă doliu naţional în ziua funeraliilor compozitorului Eugen Doga

62520053
AFP

Maia Sandu şi-a exprimat marţi profundul regret pentru decesul marelui compozitor Eugen Doga şi a anunţat doliu naţional în ziua funeraliilor acestuia, se menţionează într-un comunicat al preşedinţiei de la Chişinău, transmis spre difuzare AGERPRES.

Maia Sandu a transmis sincere condoleanţe familiei, apropiaţilor şi tuturor celor care l-au cunoscut pe compozitor.

„Am aflat cu tristeţe despre decesul marelui Eugen Doga. Am crescut pe melodiile din filmul 'Maria Mirabela' şi am plâns ascultând muzica din 'Lăutarii'. Purtăm cu noi pretutindeni celebrul vals 'Gingaşa şi tandra mea fiară' (din filmul lui Emil Loteanu) şi recunoaştem compoziţiile maestrului de la primele note", a spus Maia Sandu.

Pentru a-i aduce un omagiu maestrului, ziua funeraliilor sale va fi declarată zi de doliu naţional în Republica Moldova. În această zi, drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar instituţiile publice şi cetăţenii sunt îndemnaţi să păstreze un moment de reculegere în memoria marelui compozitor, conform comunicatului citat.

Citește și
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump

Compozitorul şi academicianul Eugen Doga a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 88 de ani. Anunţul a fost făcut de Ministerul Culturii al Republicii Moldova într-un mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.

Cine a fost Eugen Doga

Născut pe 1 martie 1937, în satul Mocra din raionul Rîbniţa, Eugen Doga a fost un simbol al culturii moldoveneşti şi una dintre cele mai respectate figuri ale muzicii est-europene.

Cu o carieră de peste şase decenii, a compus muzică de film, balet, corală şi instrumentală, creând un univers sonor inconfundabil, în care sensibilitatea, romantismul şi rădăcinile folclorice s-au împletit armonios.

A devenit cunoscut pe plan internaţional prin coloanele sonore ale filmelor regizate de Emil Loteanu, precum „Lăutarii”, „Tandra mea fiară” şi „Maria, Mirabela”. Valsul din „Tandra mea fiară” a fost inclus de UNESCO în lista capodoperelor muzicale ale secolului al XX-lea şi a răsunat pe marile scene ale lumii, inclusiv la Jocurile Olimpice.

Eugen Doga a fost autorul baletului „Luceafărul”, inspirat de poemul lui Mihai Eminescu, şi al numeroase lucrări simfonice, corale şi de cameră.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a oferit primele sale reacții despre Groenlanda, după discursul furibund al lui Donald Trump din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.

Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos

Prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele american Donald Trump a declarat miercuri că negocierile pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina se află într-un „moment decisiv”. 

Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave
Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave

O femeie vulnerabilă a fost ținută captivă și obligată să muncească în casa unei familii din Anglia timp de un sfert de secol. Ea a reușit să ceară ajutor abia în 2021, folosind un telefon mobil pe care îl ascunsese în secret.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.