Lista efectelor secundare ale vaccinului anti-Covid produs de Pfizer și BioNTech

62163825
Profimedia

Autoritățile americane au aprobat vineri vaccinul produs Pfizer-BioNTech, iar alianța a început deja duminic[ să distribuie dozelor. Administrarea serului va începe săptămâna următoare, în cea mai mare campanie de vaccinare din istoria SUA.

Food and Drug Administration (FDA) a autorizat serul pentru utilizare de urgență după ce studiile clinice au arătat că este sigur și extrem de eficient în prevenirea Covid-19. Alianța Pfizer-BioNTech a anunțat că vaccinul său are o eficacitate de aproape 95%, în urma testelor efectuate pe 40.000 de voluntari.

O parte dintre persoanele cărora le-a fost administrat serul în timpul testelor clinice au acuzat o serie de efecte secundare, cum ar fi oboseala sau durerile de cap. Interesant este că aceste reacții adverse au fost mai frecvente în rândul voluntarilor cu vârsta mai mică de 55 de ani, decât în cazul celor mai bătrâni, potrivit Business Insider.

În general, aceste efecte secundare au apărut la câteva zile după administrarea uneia dintre cele două doze de vaccin necesare pentru dobândirea imunității și au dispărut complet după cel mult 48 de ore.

Reacțiile adverse raportate de voluntarii care au primit vaccinul Pfizer:

Citește și
Fost consilier al lui Trump, despre România: ”Rușii vor influență politică în întreaga Europă și așa va fi întotdeauna”
Fost consilier al lui Trump, despre România: ”Rușii vor influență politică în întreaga Europă și așa va fi întotdeauna”

► Durere în zona în care a fost făcută injecția (84%)
► Oboseală (63%)
► Dureri de cap (55%)
► Dureri musculare (38%)
► Frisoane (32%)
► Dureri articulare (24%)
► Febră (14%)

Pfizer și FDA au oferit informații și despre efectele secundare severe pe care le-au experimentat voluntarii. În general, acestea îi împiedică pe oameni să desfășoare activități obișnuite.

Efectele secundare severe:

► Dificultăți de respirație
► Umflarea feței și a gâtului
► Ritm cardiac mărit
► Iritații pe tot corpul
► Stare de amețeală și slăbiciune

Cele mai multe dintre reacțiile adverse severe au apărut după ce participanților le-a fost administrată și a doua doză de vaccin și au fost mai frecvente în rândul participanților mai tineri.

Dintre voluntarii cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, 4,6% au raportat oboseală severă după ce au primit a doua doză de vaccin și 3,2% au avut dureri de cap severe.

Febra a fost de asemenea frecventă în cazul acestei grupe de vârstă: aproximativ 15,8% dintre voluntari au avut o temperatură de cel puțin 37,8 grade după a doua injecție.

Dintre voluntarii cu o vârstă de peste 55 de ani, 2,8% au raportat oboseală severă, 0,5% au prezentat dureri de cap severe după a doua doză și 10,9% au avut febră.

După obținute în urma studiilor realizate pe aproape 40.000 arată că vaccinul este sigur, iar aceste efecte secundare nu sunt îngrijorătoare, au transmis FDA și Pfizer-BioNTech.

Reprezentanții FDA au mai precizat că au observat un „dezechilibru numeric” în cazurile de paralizie temporară a mușchilor faciali: patru cazuri la cei 20.000 de voluntari vaccinați anti-Covid, față de zero cazuri la ceilalți 20.000 de participanți care au primit un produs placebo.

Nu se știe însă nimic deocamdată despre siguranța vaccinurilor anti-Covid pe termen lung, deoarece studiile au fost desfășurate doar pe o durată de câteva luni. Experții spun că, în mod normal, majoritatea reacțiilor efecte - deși nu toate - apar în primele 42 de zile după administrarea vaccinului, mai scrie Business Insider.

Articol recomandat de sport.ro
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Citește și...
Fost consilier al lui Trump, despre România: ”Rușii vor influență politică în întreaga Europă și așa va fi întotdeauna”
Fost consilier al lui Trump, despre România: ”Rușii vor influență politică în întreaga Europă și așa va fi întotdeauna”

Rușii vor încerca întotdeauna să influențeze politica din toată Europa și mai ales în Europa de Est, motiv pentru care este de la sine înțeles că au intervenit și în alegerile din România, a declarat Andrew Peek, fost consilier al lui Donald Trump. 

POLITICO: Agresivitatea ambasadorilor lui Trump din Europa. ”Prima dată în istorie când SUA fac diplomație fără diplomați”
POLITICO: Agresivitatea ambasadorilor lui Trump din Europa. ”Prima dată în istorie când SUA fac diplomație fără diplomați”

Ambasadorii trimiși de Donald Trump în Europa, de regulă asociați și donatori politici, au misiunea clară de a fi cât mai agresivi, constată POLITICO. Un fost ambasador american spune că este pentru prima dată când SUA fac diplomație fără diplomați.

Președintele Forumului Economic Mondial de la Davos a demisionat. Numele său figura în dosarele Epstein
Președintele Forumului Economic Mondial de la Davos a demisionat. Numele său figura în dosarele Epstein

Președintele Forumului Economic Mondial de la Davos, Børge Brende, a anunțat că își părăsește funcția, pe care o deține din 2017.

Recomandări
Premierul Bolojan, după discuțiile cu Ursula von der Leyen: „Solicitările privind cererile 3 şi 4 din PNRR vor fi analizate”
Premierul Bolojan, după discuțiile cu Ursula von der Leyen: „Solicitările privind cererile 3 şi 4 din PNRR vor fi analizate”

Premierul Ilie Bolojan a convenit, joi, în cadrul discuţiilor purtate cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că solicitările României privind cererile de plată 3 şi 4 din PNRR vor fi analizate înaintea deciziei finale a Comisiei.

Surse: Donald Trump va fi invitat oficial la Summitul B9 de la București. Pe cine ar trimite în cazul unui refuz
Surse: Donald Trump va fi invitat oficial la Summitul B9 de la București. Pe cine ar trimite în cazul unui refuz

Președintele american Donald Trump ar urma să primească o invitație oficială pentru a participa la Summitul B9+, programat pe 13 mai, la București, au anunțat surse politice pentru Știrile PRO TV.

CCR dă motivarea pe pensiile speciale. Legea va ajunge astăzi la Nicușor Dan pentru promulgare - Surse
CCR dă motivarea pe pensiile speciale. Legea va ajunge astăzi la Nicușor Dan pentru promulgare - Surse

Judecătorii CCR pregătesc motivarea deciziei în cazul sesizării asupra legii pentru tăierea pensiilor speciale, explică sursele Știrilor ProTV.