Delir la Moscova: „Obiectivul de demilitarizare a Ucrainei a fost în mare parte atins”. Peskov, mesaj rupt de realitate
Galerie foto
Obiectivul demilitarizării Ucrainei a fost, de fapt, îndeplinit în mare parte, deoarece Kievul folosește din ce în ce mai puține arme proprii, dar din ce în ce mai mult pe cele primite din partea Occidentului, a fost mesajul bizar al purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu pentru RT Arabic, potrivit Ukrainska Pravda.
Însă, în prezent, Ucraina este puternic înarmată, prin prisma armelor furnizate de numeroase state NATO, mai ales pentru susținerea constraofensivei.
„Într-adevăr, Ucraina era puternic militarizată la momentul începerii operațiunii militare speciale (cum numește Rusia războiul împotriva Ucrainei - n.r.). Și, așa cum a spus președintele Vladimir Putin, una dintre sarcini a fost demilitarizarea Ucrainei. De fapt, această sarcină este în mare parte îndeplinită. Ucraina își folosește din ce în ce mai puțin armele. Și folosește din ce în ce mai mult sistemele de armament pe care i le furnizează țările occidentale”, a transmis Peskov.
Peskov: „NATO, condusă de SUA, se implicădin ce în ce mai mult în conflict”Mai mult, Peskov a spus că țările NATO, în frunte cu Statele Unite, se „implică” din ce în ce mai mult în „conflict”, adică în protejarea Ucrainei de războiul de cucerire declanșat de Federația Rusă.
„Statele din Occident, și anume Alianța Nord-Atlantică sub conducerea Washingtonului, se implică din ce în ce mai mult - direct și indirect - în acest conflict. Ele intervin în acest conflict și devin o parte a conflictului. Bineînțeles, acest lucru duce la faptul că acest conflictul este întârziat în timp. Acest lucru duce la faptul că situația din Europa devine mai tensionată și mai imprevizibilă. Și, bineînțeles, acest lucru obligă Rusia să aplice măsuri mai decisive pentru a asigura siguranța oamenilor din Donbas și securitatea Federației Ruse”, conchis purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Sursa: Ukrainska Pravda
Etichete: Rusia , Ucraina , kremlin , razboi in ucraina , dmitri peskov
Dată publicare: 18-06-2023 10:54