Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Kievul critică Vestul: Nu ar fi existat niciun război dacă lumea ar fi ascultat mai mult Ucraina din 2014 încoace

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a trimis săgeți către statele occidentale, în contextul războiului pe care Rusia l-a provocat în țara sa.

Multe țări occidentale au crezut mult timp că vor putea "ține Rusia sub control", dar dacă ar fi crezut mai mult în Ucraina, atunci poate că nu ar fi existat un război la scară largă declanșat de Kremlin, a tunat Kuleba în cadrului unui interviu acordat publicației Obozrevatel.

Dmitro Kuleba a remarcat că partenerii Ucrainei "merg și ei pe drumul lor", deoarece generații întregi de politicieni au crescut în ele un anumit sistem de coordonare.

"Și într-o zi va trebui să recunoști: tot ceea ce crezi despre Rusia este o greșeală. Ei (politicienii din Vest – n.r.) nu ne-au crezut. Dacă lumea ar fi ascultat mai mult Ucraina din 2014 încoace - nu spun complet, doar că ar fi ascultat mai mult Ucraina - nu ar fi existat un război. Toată lumea credea că sunt foarte deștepți și erau convinși că vor putea cu siguranță să țină Rusia sub control", a spus Kuleba.

Kuleba: „Ajutorul acordat ucrainenilor nu este un act de caritate, ci o investiție în siguranța celor care ne dau aceste arme”

"Unii critici vorbesc despre ajutorul acordat ucrainenilor din partea Occidentului ca despre un act de caritate. Dar acesta nu este un act de caritate. Este, în primul rând, o investiție în propria lor siguranță, siguranța celor care ne dau aceste arme. În al doilea rând, acesta este, îmi pare rău, plata pentru greșelile noastre. Dacă ne-ați adus într-o situație în care murim în fiecare zi în condițiile agresiunii rusești, atunci livrările voastre de arme, echipamente energetice și sprijin financiar sunt compensația voastră pentru aceste greșeli, din cauza cărora ne-am aflat în această situație", consideră șeful Ministerului Afacerilor Externe.

Citește și
Volodimir Zelenski
Zelenski spune că următoarele şase luni vor fi decisive în război: Ținta Rusiei este mult mai departe de graniţa noastră

Cu toate acestea, Kuleba a subliniat: "nu are rost să săpăm acum în trecut. Este necesar să ne unim în jurul unui singur obiectiv - victoria în acest război".

Poziția Germaniei, de exemplu, rămâne în parte o "chestiune de reflexe". "Este un astfel de amestec de durere-fantomă a trecutului și o încercare de a trimite semnale acelor părți ale societăților lor care încă mai păstrează o anumită atitudine specială față de Rusia și care cred că totul este o ‘greșeală temporară’. Ei, politicienii, trebuie, de asemenea, să se joace cu diferite părți ale electoratului lor, dar acestea nu sunt lucruri critice pentru noi", a adăugat Kuleba.

În același interviu, Kuleba a declarat că, la începutul invaziei la scară largă a Federației Ruse, unii din Occident s-au temut să transfere arme Ucrainei - motivul poate fi numit, în special, ezitările și temerile personale ale politicienilor. Cu toate acestea, treptat, convingerile aliaților s-au schimbat, iar poziția unora s-a întors la 180 de grade.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult