Încă un nume de calibru din Ministerul rus al Apărării, adjunct al lui Serghei Șoigu, a fost arestat pentru corupție în Rusia

62470053

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat vineri că Dmitri Bulgakov, fost ministru adjunct al Apărării, a fost arestat şi acuzat de corupţie, relatează Reuters, care citează agenţiile de presă ruse.

FSB spune că a fost demarată o anchetă pentru a stabili faptele presupusei "activităţi ilegale" a lui Dmitri Bulgakov. Potrivit RIA, acesta a fost trimis la un centru de detenţie provizorie din Moscova.

Bulgakov, care a fost responsabil cu logistica militară până când a fost demis, în septembrie 2022, este cel mai recent caz dintr-o serie de figuri importante din Ministerul Apărării care au fost acuzate de corupţie.

Arestările reprezintă cel mai mare scandal care a afectat armata rusă în ultimii ani şi survin într-un moment în care noul ministru al Apărării, Andrei Belousov, un economist fără experienţă militară, a fost însărcinat să cureţe armata de corupţie şi să raţionalizeze finanţele acesteia pentru a finanţa ceea ce Moscova numeşte "operaţiunea sa militară specială" din Ucraina, potrivit News.ro.

Kremlinul a minimalizat arestările anterioare

Măsurile de combatere a corupţiei la nivel înalt au început la 23 aprilie cu arestarea ministrului adjunct al Apărării Timur Ivanov, un aliat apropiat al fostului ministru al Apărării Serghei Şoigu. De atunci, au fost arestaţi cel puţin cinci militari şi oficiali din domeniul apărării.

Citește și
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Kremlinul a minimalizat arestările anterioare şi a declarat că alte agenţii de stat ruse sunt implicate în eforturi anticorupţie similare.

Bulgakov, în vârstă de 69 de ani, este absolvent al academiilor militare ruseşti şi a deţinut diverse funcţii logistice în armată, potrivit biografiei sale oficiale. El a fost ministru adjunct al Apărării până când a fost înlocuit în 2022 şi a primit mai multe distincţii militare şi civile, inclusiv titlul de Erou al Rusiei, cea mai înaltă distincţie a ţării.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Regatul de gheață din Slovenia. Cum a reușit un singur locuitor să transforme un sat într-un tărâm de basm
Regatul de gheață din Slovenia. Cum a reușit un singur locuitor să transforme un sat într-un tărâm de basm

Un sat din Slovenia s-a transformat într-un tărâm de basm. Mii de oameni din toată lumea merg să vadă locul pe care îl numesc regatul de gheață.

UE schimbă regulile pentru medicamente. Companiile, obligate să facă stocuri minime și să negocieze cu statele membre
UE schimbă regulile pentru medicamente. Companiile, obligate să facă stocuri minime și să negocieze cu statele membre

UE schimbă regulile pentru a preveni lipsa medicamentelor. Statele membre vor putea negocia împreună prețurile, iar achizițiile se vor face doar pe criteriul celui mai mic cost.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.