Modifica setarile cookie
Toate categoriile

În ce stare este premierul britanic Boris Johnson, internat de o zi la terapie intensivă

Premierul britanic Boris Johnson rămâne internat la terapie intensivă, dar starea lui este stabilă, potrivit unor oficiali de la Londra. În ultimele ore i s-a administrat oxigen și omologii săi din toată lumea l-au încurajat.

Cu doar câteva ore înainte ca starea să i se agraveze, șeful executivului britanic postase pe Twitter un mesaj în care spunea că se simte bine.

După două ore însă, situația s-a schimbat cu 180 de grade. Downing Street anunța că premierul a fost mutat la terapie intensivă și primește oxigen.

Nic Robertson, corespondent CNN: „Când a fost dus la terapie intensivă era încă conștient. Oficialii spun că a fost dus la spital doar ca măsură de precauție în cazul în care va trebui să fie conectat la un ventilator. Sună foarte asemănător cu limbajul pe care oficialii l-au folosit cu 24 de ore în urmă, când au spus că premierul a fost internat la spital că măsură de precauție pentru teste de rutină.”

Dr. Ellie Cannon, GP: „Să fii la terapie intensivă e cel mai serios tratment pe care îl poți primi. Terapia intensivă este pentru cei mai bolnavi pacienți. Nu ești dus la terapie intensivă ca măsură de precauție, ci pentru că medicii sunt cu adevărat îngrijorați de starea ta.”

Citește și
Bătrânii iau cu asalt magazinele în orele în care pot ieși din casă
Bătrânii iau cu asalt magazinele în orele în care pot ieși din casă. Ce reguli încalcă
Boris Johnson respiră singur, fără să fie conectat la un ventilator

 

Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a declarat marți că este „încrezător” că Boris Johnson se va recupera complet, deoarece este un „luptător”, conform BBC.

Raab a anunțat că prim-ministrul are o stare bună și respiră pe cont propriu, nefiind conectat la un ventilator.

„Toate gândurile și rugăciunile sunt pentru prim-ministru în acest moment, pentru Carrie și pentru toată familia sa. Sunt convins că se va recupera complet, știu un lucru despre prim-ministru: este un luptător”, a declarat Raab.

Ce declara Boris Johnson în urmă cu o lună

 

Probabil că Boris Johnson regretă amarnic purtarea necugetată de luna trecută. Iată ce declara atunci:

Boris Johnson: „Victoria, eu continui să dau mâna cu oamenii. Seara trecută am vizitat un spital în care erau pacienți infectați cu coronavirus și am dat mâna cu toți și voi continua să dau mâna cu cei din jur.”

Dr. Ellie Cannon, GP: „În majoritatea cazurilor, pentru forme ușoare ori moderate, pacienții nu mai au temperatură în ziua a șaptea. Așadar, despre ce e vorba în cazul lui Boris Johnson? Este o agravare? Are o formă severă? E vorba și de altceva, alte complicații?”

Ministrul de Externe îi ține locul lui Boris Johnson

 

Dominic Raab, ministrul de Externe britanic: „Date fiind împrejurările, Boris Johnson mi-a cerut să-i țin locul pentru activitățile necesare în lupta guvernului împotriva pandemiei.”

Bob Kerslake, fostul șef al Serviciului de Protecție Civilă din Marea Britanie: „Pentru Dominic Raab, provocarea nu este atât să îndeplinească prerogativele de prim-ministru, cât să aibă autoritatea politică necesară. Boris Johnson a câștigat categoric alegerile și deține o autoritate politică semnificativă, lucru care nu se poate spune și despre Dominic Raab.”

Boris Johnson a fost internat la terapie intensivă luni seară

 

Premierul britanic Boris Johnson a fost mutat la terapie intensivă, după ce starea sa s-a înrăutățit, ca urmare a infectării cu coronavirus, informează The Guardian.

Anunțul a fost făcut de Downing Street, într-un comunicat, citat de The Guardian.

″Începând de duminică seara, premierul s-a aflat sub îngrijirea medicilor de la Spitalul St. Thomas din Londra, după ce a fost internat cu simptome persistente de coronavirus. În această după-amiază, starea premierului s-a înrăutățit și, la sfatul echipei sale medicale, a fost mutat la unitatea de terapie intensivă din spital. Premierul i-a cerut secretarului de externe, Dominic Raab, care este primul secretar de stat, să se ocupe de activitatea Guvernului”, se arată în comunicat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult