Hamasul anunţă că a eliberat un ostatic rus, în semn de ”recunoştinţă” faţă de Putin

putin

Hamasul anunţă duminică faptul că a eliberat din Fâşia gaza un ostatic rus, ”în semn de recunoştinţă faţă de preşedintele (Vladimir) Putin, pentru susţinerea sa a palestinienilor”, relatează AFP.

Presa rusă scrie că ostaticul rus a fost predat Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR).

Pe de altă parte, Egiptul a primit liste cu ”13 ostatici israelieni” care urmează să fie fie eliberaţi duminică în schimbul a ”39 de deţinuţi palestinieni”, anunţă într-un comunicat şeful serviciilor Comunicaţiilor de stat (SIS), Diaa Rashwan.

Ostatici israelieni şi deţinuţi palestinieni urmează să fie ”schimbaţi azi (duminică) între cele două părţi, se arată în comunicat.

„Armistiţiul continuă fără baraje rutiere”, se arată în comunicat.

Citește și
israel
Tatăl care credea că fiica sa a fost ucisă de Hamas și-a reîntâlnit copila după 50 de zile de chin

SIS precizează că 120 de camioane cu ajutoare umanitare au trecut din Egipt în Fâşia Gaza duminică - inhclusiv două camioane cu carburant şi două camioane cu gaze naturale.

Acesta este al treilea schimb în trei zile, în virtutea unui acord între Israel şi Hamas.

Articol recomandat de sport.ro
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
Citește și...
Doi ostatici cu cetățeni română au fost eliberați din Fâșia Gaza. Câți români se mai află în mâinile teroriștilor Hamas
Doi ostatici cu cetățeni română au fost eliberați din Fâșia Gaza. Câți români se mai află în mâinile teroriștilor Hamas

Doi ostatici cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, se află printre cei eliberaţi din fâşia Gaza, anunţă duminică MAE.

Tatăl care credea că fiica sa a fost ucisă de Hamas și-a reîntâlnit copila după 50 de zile de chin
Tatăl care credea că fiica sa a fost ucisă de Hamas și-a reîntâlnit copila după 50 de zile de chin

După o zi plină de tensiuni ce păreau că vor anula armistițiul dintre Israel și Hamas, alți 13 ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă noapte.

Qatarul anunţă că sâmbătă seară vor mai fi eliberaţi 20 de ostatici din Gaza şi 39 de deţinuţi palestinieni
Qatarul anunţă că sâmbătă seară vor mai fi eliberaţi 20 de ostatici din Gaza şi 39 de deţinuţi palestinieni

Qatarul a anunţat sâmbătă seară că până la finalul zilei vor mai fi eliberaţi 13 ostatici israelieni şi alţi şapte străini ţinuţi în Fâşia Gaza de Hamas, precum şi 39 de deţinuţi palestinieni din închisorile israeliene.

Zeci de mii de britanici au ieșit din nou în stradă, la Londra, în sprijinul palestinienilor | GALERIE FOTO
Zeci de mii de britanici au ieșit din nou în stradă, la Londra, în sprijinul palestinienilor | GALERIE FOTO

Zeci de mii de britanici au manifestat sâmbătă, la Londra, în sprijinul palestinienilor, cerând o încetare a focului durabilă în Fâşia Gaza, în a doua zi a armistiţiului temporar între Israel şi mişcarea islamistă Hamas, transmite AFP.

Aripa armată a grupării Hamas a amânat eliberarea celui de-al doilea grup de ostatici din Fâșia Gaza
Aripa armată a grupării Hamas a amânat eliberarea celui de-al doilea grup de ostatici din Fâșia Gaza

Aripa armată a mişcării palestiniene Hamas a anunţat sâmbătă seară că a decis să amâne eliberarea celui de-al doilea grup de ostatici până când Israelul ''va respecta'' acordul intrat în vigoare vineri, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Recomandări
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist: „Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist: „Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”

Valentin Tătaru, economist-șef al ING România avertizează că România se confruntă cu o problemă veche, amplificată în ultimii ani: un dezechilibru structural între cheltuielile statului și veniturile încasate.

Maia Sandu, desemnată „Liderul Mondial al Anului”: The Telegraph: ”Liderul pe care Putin nu a reușit să-l învingă”
Maia Sandu, desemnată „Liderul Mondial al Anului”: The Telegraph: ”Liderul pe care Putin nu a reușit să-l învingă”

Preşedinta Republicii Moldova a fost desemnată "Liderul Mondial al Anului" de publicaţia britanică The Telegraph, pentru rolul său decisiv în apărarea democraţiei şi pentru contracararea presiunilor şi ingerinţelor Federaţiei Ruse, informează Moldpres.

Primele țări din lume care au intrat deja în anul 2026. Unde s-a dat startul Revelionului | GALERIE FOTO
Primele țări din lume care au intrat deja în anul 2026. Unde s-a dat startul Revelionului | GALERIE FOTO

Anul 2026 a început oficial după ce cei aproximativ 7.300 de locuitori ai atolului Kiritimati din Pacificul de Sud au salutat Anul Nou la miezul nopţii (12:00 ora României).