Exit-poll-urile din Irlanda indică un vot majoritar pentru legalizarea avortului

61962457
Getty

Irlanda a votat detaşat în favoarea liberalizării avorturilor, indică două exit-poll-uri din noaptea de vineri spre sâmbătă, după un referendum istoric, relatează DPA.

Un sondaj pentru Irish Times indica faptul că 68% dintre irlandezi au votat "Da" pentru abrogarea celui de al 8-lea amendament din constituţie, în timp ce un sondaj pentru RTE estima la 69,4% proporţia votanţilor favorabili liberalizării avorturilor.

Institutul Ipsos/MRBI a chestionat peste 4.500 de votanţi din 160 de secţii din fiecare circumscripţie electorală pentru Irish Times, marja de eroare fiind estimată la 1,5%.

Sondajul pentru RTE a fost realizat pe un eşantion de 3.800 de persoane, cu o marjă de eroare de 1,6%.

Exit-poll-urile arată o mare divizare între grupurile de vârstă, 87,6% dintre segmentul 18-24 de ani votând "Da", în timp ce segmentul de vârstă de peste 65 de ani a fost singurul care a respins schimbarea, 58,7% optând pentru "Nu".

Citește și
Președintele Iranului: Avem voința necesară să încheiem războiul, dar avem nevoie de garanții
Președintele Iranului: Avem voința necesară să încheiem războiul, dar avem nevoie de garanții

Prezenţa la referendum a fost ridicată, în unele zone fiind de peste 70%, potrivit RTE.

"Se pare că vom face istorie mâine (sâmbătă - n.r.)", a scris pe Twitter prim-ministrul Leo Varadkar, care a făcut campanie pentru "Da".

Votul a divizat ţara catolică foarte tradiţională, în ambele tabere ale dezbaterii existând sentimente foarte puternice.

Avortul este în prezent permis numai dacă viaţa mamei este în pericol, dar nu în cazurile de viol sau de incest.

Liderul Sinn Fein, din opoziţie, Mary Lou McDonald, care a făcut campanie tot pentru tabăra "Da", a descris referendumul ca pe o "întâlnire cu destinul pentru noi toţi" după ce a votat la Dublin.

Votul a urmat după luni de zile de dezbatere amară între susţinătorii răspunsurilor de "Da" şi "Nu" la întrebarea dacă al 8-lea amendament al constituţiei trebuie abrogat.

Votanţii au fost întrebaţi dacă doresc menţinerea sau abrogarea amendamentului, un răspuns favorabil pentru a doua variantă dând posibilitatea parlamentului să legifereze avortul.

Peste 3,2 milioane de oameni au avut drept de vot la referendum, care a urmat după apeluri repetate ale ONU de a aduce legea irlandeză în linie cu standardele internaţionale privind drepturile omului.

Numărătoarea buletinelor începe la ora locală 09.00 (08.00 GMT) şi un rezultat final este aşteptat în cursul după-amiezii.

Articol recomandat de sport.ro
A venit anunțul mult așteptat în cazul Iranului: "Mă voi ocupa personal!"
A venit anunțul mult așteptat în cazul Iranului: "Mă voi ocupa personal!"
Citește și...
Președintele Iranului: Avem voința necesară să încheiem războiul, dar avem nevoie de garanții
Președintele Iranului: Avem voința necesară să încheiem războiul, dar avem nevoie de garanții

Președintele iranian Masoud Pezeshkian declară că țara sa are „voința necesară" pentru a pune capăt războiului în curs cu Israelul și SUA, dar solicită garanții că acest conflict nu se va repeta.

Diviziuni în NATO. Mai multe state se opun implicării în operaţiunile militare SUA împotriva Iranului. Reacția lui Trump
Diviziuni în NATO. Mai multe state se opun implicării în operaţiunile militare SUA împotriva Iranului. Reacția lui Trump

Franţa şi Italia s-au opus unor operaţiuni militare americano-israeliene vizând Iranul, au declarat marţi surse pentru Reuters.

UE va aloca Ucrainei 80 de milioane de euro din profiturile obținute din activele rusești înghețate
UE va aloca Ucrainei 80 de milioane de euro din profiturile obținute din activele rusești înghețate

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaia Kallas, a anunțat alocarea unor fonduri suplimentare pentru Ucraina, provenite din profiturile obținute din activele rusești înghețate.

Recomandări
Premierul Bolojan, noi detalii despre „mecanismul” privind prețurile la combustibili: „La final contează ceea ce plătești”
Premierul Bolojan, noi detalii despre „mecanismul” privind prețurile la combustibili: „La final contează ceea ce plătești”

Premierul Ilie Bolojan a oferit noi detalii despre măsurile pentru limitarea impactului crizei prețurilor la combustibili, declanșată de războiul din Iran, cu accent pe reducerea accizei la motorină și sprijin direct pentru transportatori și agricultori.

Omenirea pleacă din nou spre Lună, după o jumătate de secol. Radiografia misiunii Artemis 2, care va fi lansată miercuri
Omenirea pleacă din nou spre Lună, după o jumătate de secol. Radiografia misiunii Artemis 2, care va fi lansată miercuri

„Numărătoarea inversă tocmai a fost inițiată”. Anunțul a fost făcut de directoarea programului de lansări spațiale din cadrul NASA, înaintea lansării prevăzute pentru miercuri a misiunii Artemis 2.

Guvernul anunță plata salariilor până de Paște pentru unele companii strategice. Măsura vizează mii de salariați
Guvernul anunță plata salariilor până de Paște pentru unele companii strategice. Măsura vizează mii de salariați

Guvernul a adoptat, marţi, o hotărâre în baza căreia salariile angajaţilor de la Liberty Galaţi, Liberty Tubular Products Galaţi, Romaero SA şi Damen Shipyards Mangalia vor putea fi plătite până de Paşte.