Emmanuel Macron consideră că NATO este în "moarte cerebrală". Ce spun Merkel și Stoltenberg
Your browser doesn't support HTML5 video.
Declaraţia a fost făcută pentru săptămânalul The Economist, în ediţia apărută joi.
"Trebuie clarificat acum care sunt obiectivele strategice ale NATO", a afirmat şeful statului francez, pledând din nou pentru consolidarea unei Europe a apărării, în contextul în care viitorul summit al Alianţei Nord-Atlantice va avea loc la Londra la începutul lunii decembrie.
"Nu există nicio coordonare a deciziei strategice a SUA cu partenerii din NATO şi asistăm la o agresiune desfăşurată de un alt partener din NATO, Turcia, într-o zonă unde sunt în joc interesele noastre, fără coordonare", a subliniat el.
"Ceea ce se întâmplă este o problemă enormă pentru NATO", a mai spus el.
În aceste condiţii, şeful statului francez se întreabă în special asupra viitorului Articolului 5 al Tratatului, care prevede o solidaritate militară între membrii Alianţei dacă vreunul dintre ei este atacat.
"Ce va însemna Articolul 5 mâine? Dacă regimul lui Bashar al-Assad decide să răspundă Turciei, asta înseamnă că noi ne vom implica? Este o reală întrebare", a spus Macron.
"Ne-am angajat pentru a lupta împotriva DAESH (acronimul arab al organizaţiei Statul Islamic - n.r.). Paradoxul e că decizia americană şi ofensiva turcă în cele două cazuri au acelaşi rezultat: sacrificarea partenerilor noştri pe teren care s-au luptat împotriva DAESH, Forţele Democrate Kurde (FDS)", a adăugat el.
FDS, dominate de combatanţi kurzi, au fost sprijinite de o coaliţie internaţională condusă de SUA pentru a combate Statul Islamic, înainte de retragerea recentă a SUA din Siria.
În opinia preşedintelui francez, acest lucru face ca, pe de o parte, "Europa apărării să fie esenţială - o Europă care trebuie să se doteze cu o autonomie strategică şi în privinţa capacităţilor pe plan militar" şi, de de altă parte, să fie nevoie "de redeschiderea dialogului strategic cu Rusia, fără naivitate, lucru care va lua timp".
"Preşedintele Trump ridică chestiunea unui NATO ca proiect comercial, şi respect mult asta. În opinia sa, este un proiect unde SUA asigură o formă de umbrelă geopolitică, însă în contrapartidă trebuie să existe o exclusivitate comercială, este un motiv pentru achiziţii de la SUA. Franţa nu a semnat pentru asta", a avertizat el.
UE „va dispărea” dacă nu va fi gândită ca o putere mondialăPreşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat îngrijorat de "fragilitatea extraordinară a Europei", care "va dispărea dacă ea nu se va considera ca o putere în această lume".
"Nu cred că dramatizez lucrurile, încerc să fiu lucid", a spus şeful statului francez, subliniind trei mari riscuri pentru Europa: ca ea "să uite că este o comunitate", "dezalinierea" politicii americane de proiectul european şi emergenţa puterii chineze "care marginalizează clar Europa".
"După 70 de ani, s-a reuşit un mic miracol geopolitic, istoric, civilizaţional: o ecuaţie politică fără hegemonie, care permite pacea. (...) Însă există azi o serie de fenomene ce ne pun într-o situaţie la marginea prăpastiei", a insistat Macron, care vede de asemenea că UE "se epuizează în urma Brexit-ului".
Preşedintele francez estimează în primul rând că "Europa a uitat că era o comunitate, considerându-se progresiv o piaţă, cu o teleologie care era expansiunea". Potrivit şefului statului francez, este vorba de "o greşeală profundă, pentru că ea a redus anvergura politică a proiectului, începând cu anii 1990''.
Al doilea pericol îl reprezintă SUA, care rămân "marele nostru aliat", dar care "privesc în altă parte", spre "China şi continentul american". Această basculare a fost amorsată de Barack Obama, estimează Macron, "însă pentru prima dată, avem un preşedinte american (Donald Trump) care nu împărtăşeşte ideea proiectului european, iar politica americană nu se mai aliniază la acest proiect", potrivit liderului francez.
În consecinţă, el estimează că dacă europenii nu au "o trezire, o conştientizare a acestei situaţii şi o decizie care să sesizeze acestea, riscul este mare ca, pe termen lung, Europa să dispară geopolitic sau în orice caz să nu mai fie stăpâna propriului destin".
Angela Merkel și Jens Stoltenberg nu sunt de acord cu viziunea lui Macron despre NATOCancelarul german Angela Merkel nu este de acord cu afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron privind NATO, considerând că acesta a folosit ''termeni radicali'' când a susţinut că "suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO", transmit joi AFP şi Reuters.
''Eu nu cred că o astfel de apreciere intempestivă este necesară, chiar dacă avem probleme, chiar dacă trebuie să ne dezmeticim'', a spus Merkel într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, desfăşurată la Berlin.
Potrivit şefei executivului german, Emmanuel Macron a folosit ''termeni radicali'', punct de vedere ce nu este împărtăşit de Merkel în legătură cu cooperarea în interiorul NATO.
La rândul său, secretarul general al NATO a respins declaraţiile lui Macron.
Jens Stoltenberg a accentuat că NATO rămâne ''puternică'', iar SUA şi Europa ''lucrează împreună mai mult decât am făcut-o de decenii''.
Rusia salută declaraţiile lui Emmanuel MacronRusia a salutat joi declaraţiile ''sincere'' despre NATO făcute de preşedintele francez Emmanuel Macron, care a diagnosticat ''moartea cerebrală'' a organizaţiei, într-un interviu acordat săptămânalului britanic The Economist, transmite AFP.
''Acestea sunt cuvinte de aur, sincere şi ce reflectă esenţialul. O definiţie precisă a stării actuale a NATO'', a scris purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, pe pagina sa de Facebook.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: SUA , NATO , emmanuel macron , Turcia , ue
Dată publicare: 07-11-2019 13:20