Două avioane rusești de vânătoare au încălcat spațiul aerian al Finlandei, acuză Ministerul Apărării

Un avion de luptă chinez s-a prăbușit în apropierea unor clădiri, în Taiwan
Getty

Două avioane ruseşti de vânătoare au încălcat spaţiul aerian finaldez joi, acuză Ministerul finaldez al Apărării.

Acest lucru se întâmplă în contextul în care ţara nordică se află în plin proces de aderare, împreună cu Suedia, la NATO, din caiza Războiiului rus din Ucraina, relatează AFP, citată de News.ro.

”Două avioane ruseşti de vânătoare (de tip) MiG-31 sunt suspectate de încălcarea spaţiului aerian finlandez, la Golful Finlandei, în largul Porvoo”, anunţă într-un cominicat ministerul finlandez.

Forţele aeriene finlandeze au trimis un avion să identifice aeronavele, precizează ministerul.

Grăniceri finlandezi au deschis o ”anchetă preliminară” cu privire la acest incient, anunţă aceeaşi sursă.

Citește și
avioane de lupta sua
Analiză: SUA ar putea pierde până la 900 de avioane de război în cazul unei invazii chineze în Taiwan, dar ar triumfa

Acest incident a avut loc joi, la ora locală 9.40 (şi ora României) şi a durat aproximativ două minute. Avioanele ruseşti zburau către vest, şi au încălcat spaţiul aerian pe o distanţă de aproximativ un kilometru, precizează AFP un purtător de cuvânt al Ministerului finlandez al Apărării.

Finlanda - care are o frontieră comună cu Rusia de aproximativ 1.300 de kilometri şi este o ţară în mod tradiţional nealiniată - şi-a depus în mai, într-o întorsătură istorică, candidatura la aderarea la NATO, din cauza invaziei ruse a Ucrainei la 24 februarie.

Serviciul finaldez al Siguranţei Interne (Supo) avertiza în mai că ”Rusia are voinţa” să influenţeze procesul candidaturii Finlandei la NATO şi că ”sunt de prevăzut diverse încercări de a face acest lucru”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Ucraina anunţă că Rusia a lansat rachete asupra oraşului ucrainean Jîtomîr din spaţiul aerian al Belarusului
Ucraina anunţă că Rusia a lansat rachete asupra oraşului ucrainean Jîtomîr din spaţiul aerian al Belarusului

Rusia a trimis avioane de luptă de tip Su-34 în spaţiul aerian al Belarusului pentru a lansa rachete asupra oraşului ucrainean Jîtomîr, un important centru de transport care face legătura cu Kievul, au anunţat forţele aeriene ucrainene, relatează CNN.

Analiză: SUA ar putea pierde până la 900 de avioane de război în cazul unei invazii chineze în Taiwan, dar ar triumfa
Analiză: SUA ar putea pierde până la 900 de avioane de război în cazul unei invazii chineze în Taiwan, dar ar triumfa

O analiză lansată de un think-tank arată că Statele Unite și Taiwan ar avea capacitatea de a respinge o invazie din partea Chinei, dar aceasta s-ar solda cu pierderi grele de ambele părți.

Taipeiul afirmă că 10 avioane chineze au depăşit linia mediană din strâmtoarea Taiwan
Taipeiul afirmă că 10 avioane chineze au depăşit linia mediană din strâmtoarea Taiwan

Zece avioane chineze au depăşit vineri linia mediană din strâmtoarea Taiwan, o barieră neoficială între China şi Taiwan, a anunţat Ministerul Apărării de la Taipei, transmite Reuters, scrie Agerpres. 

Companiile aeriene ruseşti încep să îşi dezmembreze avioanele pentru piese de schimb
Companiile aeriene ruseşti încep să îşi dezmembreze avioanele pentru piese de schimb

Companiile aeriene ruseşti, inclusiv transportatorul de stat Aeroflot, au început să îşi dezmembreze avioanele pentru a obţine piesele de schimb pe care nu le mai pot cumpăra din străinătate din cauza sancţiunilor occidentale.

Recomandări
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic
Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic

Albia betonată a râului Dâmbovița, care “despică” Bucureștiul în două, se va transforma dintr-o “barieră” între sectoare într-un adevărat coridor verde-albastru, capabil să răcorească orașul, să aducă biodiversitate și să conecteze cartierele capitalei.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Joi noaptea, Rusia a lansat unul dintre cele mai puternice atacuri aeriene asupra orașelor ucrainene, din ultimele luni. Cel puțin 4 persoane au murit și alte 19 au fost rănite în Kiev.