Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Donald Trump, despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris: „ceea ce au făcut a fost o ruşine”

Cereremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, este „o rușine” consideră Donald Trump, referindu-se în mod special la scena travestiților din recreerea tabloului „Cina cea de taină”

„Sunt foarte deschis la minte, dar cred că ceea ce au făcut a fost o ruşine”, a declarat fostul preşedinte american într-un interviu acordat Fox News, transmite news.ro.

Întrebat ce fel de ceremonie de deschidere şi-ar dori să vadă la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, dacă ar fi atunci preşedinte, Donald Trump a dat asigurări: „Nu vom avea Cina cea de Taină aşa cum au făcut ei zilele trecute”.

Organizatorii Paris 2024 au prezentat duminică scuze catolicilor şi altor grupuri creştine indignate de un "tablou" kitsch din cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice care a parodiat celebra pictură "Cina cea de Taină" a lui Leonardo Da Vinci, relatează Reuters.

Segmentul, care a prezentat un tablou ce amintea de scena biblică în care Iisus Hristos şi apostolii săi împărtăşesc ultima masă înainte de crucificare, moment de la JO în care au apărut dragqueens, un model transsexual şi un personaj întruchipând zeul grec al vinului, Dionysos, a stârnit protestele Bisericii Catolice şi a dreptei religioase din America.

Citește și
Harris trump
Trump testează diferite linii de atac contra Kamalei Harris. Republicanul o acuză că putea aduce al Treilea Război Mondial

Thomas Jolly, directorul artistic şi creierul din spatele ceremoniei de deschidere extravagante, a declarat că subversiunea religioasă nu a fost niciodată intenţia sa.

„Am vrut să vorbim despre diversitate. Diversitatea înseamnă a fi împreună. Am vrut să includem pe toată lumea, atât de simplu", a declarat el.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult