Doi oameni au murit în urma unor atacuri separate la cel mai mare carnaval din Europa care are loc în Londra

politia, Londra
Agerpres

Poliţia britanică a anunţat moartea a două persoane - atacate separat - la celebrul carnaval de la Notting Hill, la Londra, unul dintre cele mai mari carnavaluri din lume, care a avut loc weekendul trecut, relatează AFP.

Cele două victime, o mamă venită să asiste la carnaval împreună cu fiica sa mică, şi un bucătar-şef venit în vizită în Regatul Unit, erau internaţi la spital de mai puţin de o săptâmână.

UN BĂRBAT INCULPAT CU PRIVIRE LA OMOR

Cher Maximen, în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiată duminica trecută după ce a încercat să se interpună într-o încăierare şi a murit sâmbătă dimineaţa, a anunţat poliţia.

Un bărbat în vârstă de 20 de ani a fost prezentat miercuri la tribunal şi a fost inculpat de tentativă de omor, un motiv care urmează să fie reexaminat după decesul victimei.

Citește și
maia sandu
Maia Sandu, acuzată de trădare de patrie. PSRM: „Deosebit de cinic şi periculos”

Mussie Imnetu, un bucătar-şef în vârstă de 41 de ani din Dubai, în Emiratele Arabe Unite (EAU), aflat în vizită în Regatul Unit, care a lucrat cu Gordon Ramsay şi Alain Ducasse, a murit vineri seara.

El a fost găsit inconştient luni seara, rănit la cap, în faţa unui restaurant frecventat de numeroşi participanţi la carnaval.

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost inculpat vineri, suspectat de faptul că rănit, iar cazul urmează să fie reexaminat după decesul bucătarului, a anunţat poliţia.

Organizatorii evenimentului s-au declarat ”şocaţi”, la fel ca primarul Londrei Sadiq Khan, care a denunţat o ”trădare a valorilor carnavalului”.

CEL MAI MARE CARNAVAL DIN EUROPA

Ca în fiecare an, aproape un milion de persoane au participat pe străzile acestui cartier din vestul capitalei britanice, timp de două zile, la acest celebru carnaval, care aduce un omagiu culturii caraibiene de peste 50 de ani.

El este considerat cel mai important din Europa şi al doilea în lume după cel de la Rio de Janeiro în Brazilia.

În total, opt persoane au fost înjunghiate - trei duminică şi cinci luni -, în pofida instalării unor porticuri de detectare a metalelor la intrare pe anumite străzi.

Sute de persoane au fost arestate zilnic.

Deţinerea armelor de foc este strict încadrată în Regatul Unit, însă regatul întâmpină dificultăţi în reglementarea armelor albe, mai ales în rândul adolescenţilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Maia Sandu, acuzată de trădare de patrie. PSRM: „Deosebit de cinic şi periculos”
Maia Sandu, acuzată de trădare de patrie. PSRM: „Deosebit de cinic şi periculos”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), condus de fostul președinte prorus Igor Dodon, solicită Procuraturii Generale, Serviciului de Informații și Securitate și altor instituții abilitate să o pună sub acuzare pe președinta Maia Sandu.

Trump: „Putin nu se teme de Europa, ci de Statele Unite ale Americii conduse de mine”
Trump: „Putin nu se teme de Europa, ci de Statele Unite ale Americii conduse de mine”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că omologul său rus Vladimir Putin nu se teme de Europa, ci de „Statele Unite ale Americii conduse de mine”.

BBC cere respingerea procesului de 10 miliarde de dolari intentat de Donald Trump. Strategia de apărare
BBC cere respingerea procesului de 10 miliarde de dolari intentat de Donald Trump. Strategia de apărare

BBC va depune o moțiune pentru respingerea procesului de calomnie în valoare de 10 miliarde de dolari intentat de președintele american Donald Trump, contestând atât jurisdicția instanței din Florida, cât și acuzațiile.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.