Divergențe între Grecia și Turcia cu privire la reunificarea insulei Cipru. Turcia, acuzată de încalcarea drepturilor omului

erdogan
Shutterstock

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a pledat sâmbătă pentru reunificarea Ciprului şi pentru retragerea controlului militar turc, în timp ce preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a respins perspectiva unor noi negocieri privind reunificarea.

"La jumătate de secol după tragedia naţională a Ciprului, îi onorăm pe cei care şi-au pierdut viaţa şi cerem un stat european unit, pe baza rezoluţiilor Naţiunilor Unite (ONU) şi fără o armată străină de ocupaţie", a declarat Mitsotakis pe reţelele de socializare.

Premierul elen a sosit sâmbătă pe insulă pentru a participa la evenimentele care marchează 50 de ani de la invazia de către trupele turce a insulei mediteraneene. Este pentru prima dată când un prim-ministru grec participă la comemorarea evenimentelor din 1974 de pe insulă.

Preşedintele cipriot acuză Turcia că de 50 de ani încalcă drepturile omului şi dreptul internaţional

Preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulides, a descris ziua de 20 iulie drept "o zi sumbră de reflecţie şi amintire a morţilor".

Citește și
bani norvegia
Un sac de bani, găsit în Norvegia. Ar putea proveni de la cel mai mare jaf din istoria țării, Nokas din 2004

"Dacă vrem cu adevărat să-i onorăm pe toţi acei oameni care s-au sacrificat pentru ca noi să fim astăzi aici, în calitate de Republica Cipru, trebuie să facem tot posibilul pentru a relua dialogul de pace", a declarat Christodoulides vineri seară.

Iar sâmbătă, Christodoulides a acuzat Turcia de încălcări continue ale drepturilor omului şi ale dreptului internaţional timp de 50 de ani. În cadrul evenimentelor comemorative, Christodoulides a subliniat că Turcia "rămâne responsabilă pentru încălcarea drepturilor omului a întregului popor cipriot".

De asemenea, el a subliniat că "invazia turcă barbară" a dat startul unei ocupaţii care continuă să aibă un impact "devastator" asupra părţii cipriote greceşti.

"Este o zi grea pentru toată lumea, o zi de amintire şi onoare pentru toţi cei care au luptat şi s-au sacrificat pentru existenţa actualei Republici Cipru", a adăugat Christodoulides. Mai mult, el a reiterat că misiunea republicii este "eliberarea, reunificarea şi rezolvarea problemei cipriote", cu o soluţie bazată pe rezoluţiile ONU.

Totodată, Christodoulides a declarat sâmbătă că nu există "o altă opţiune" pentru ciprioţi decât să-şi reunifice ţara.

"Nu există altă opţiune" decât reunificarea, a declarat pentru presă Christodoulides, după ce a asistat la manifestările de la Nicosia, ultima capitală divizată din lume.

Preşedintele Turciei exclude noi negocieri sub egida ONU

La rândul său, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care marchează o jumătate de secol de la divizarea insulei Cipru printr-o vizită în autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Ankara, a respins sâmbătă perspectiva unor noi negocieri internaţionale sub egida ONU pentru reunificarea insulei, potrivit AFP.

"Nu se poate ajunge nicăieri dacă nu vedem realitatea de pe insulă. Credem că o soluţie federală nu este posibilă în Cipru. Nu există niciun beneficiu pentru nimeni în continuarea negocierilor precum cele abandonate în Elveţia în 2017, în urma unui nou efort ONU", a apreciat Erdogan, care a vorbit din partea de nord a Nicosiei, aflată sub control turc.

În această linie, Erdogan a dat asigurări că Turcia este dispusă să implementeze o pace de durată în Cipru, fără a respinge "nicio mână de ajutor pentru a negocia o soluţie".

Potrivit lui Erdogan, această soluţie ar presupune independenţa părţii de nord a insulei, RTCN.

În ultimii ani, Erdogan a reiterat că singura soluţie la problema cipriotă este recunoaşterea internaţională a RTNC, care la insistenţele Ankarei a fost admisă ca "stat observator" în Organizaţia Statelor Turcice şi în Organizaţia pentru Cooperare Islamică.

În discursul său de sâmbătă, el a fost mai puţin direct, descriind propunerea de a crea două state pe insulă drept "foarte valoroasă", în timp ce le-a cerut ciprioţilor greci "să le permită ciprioţilor turci să se aşeze la masă în condiţii egale pentru a negocia".

Aşa-zisul "preşedinte" al RTNC, Ersin Tatar, a criticat în discursul său "embargoul inuman impus poporului (cipriot turc)" şi a mulţumit parlamentului turc pentru o moţiune aprobată joia trecută care cere comunităţii internaţionale să recunoască RTNC ca stat independent

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Un sac de bani, găsit în Norvegia. Ar putea proveni de la cel mai mare jaf din istoria țării, Nokas din 2004
Un sac de bani, găsit în Norvegia. Ar putea proveni de la cel mai mare jaf din istoria țării, Nokas din 2004

Un sac plin cu bani a fost descoperit în orașul Sandnes din Norvegia, în timpul unor lucrări de excavare. Poliția ia în calcul posibilitatea ca suma să provină din jaful Nokas din 2004, considerat cel mai mare jaf din istoria țării.

Trump a anunțat o taxă vamală pentru țările care fac afaceri cu Iranul. „Va intra în vigoare imediat”
Trump a anunțat o taxă vamală pentru țările care fac afaceri cu Iranul. „Va intra în vigoare imediat”

Trump a declarat luni că a impus o taxă vamală de 25% asupra mărfurilor provenite din ţările care au legături comerciale cu Iranul, o măsură care ar putea exercita presiuni asupra Teheranului.

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean
Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Cel puţin 512 protestatari, dintre care nouă copii, au fost ucişi în peste două săptămâni de proteste în Iran, potrivit Agenţiei de ştiri pentru drepturile omului (HRANA) din SUA, relatează CNN.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean
Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Cel puţin 512 protestatari, dintre care nouă copii, au fost ucişi în peste două săptămâni de proteste în Iran, potrivit Agenţiei de ştiri pentru drepturile omului (HRANA) din SUA, relatează CNN.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.