China și-a trimis o parte dintre navele de luptă în extremul estic al Rusiei. Mișcarea pregătită de Putin și Xi

nave militare china rusia
AFP

Nave ale marinei chineze au intrat joi în portul Vladivostok, extremul estic al Rusiei, înainte de exerciţii comune programate între 1 şi 5 august, relatează Reuters.

Imaginile video difuzate de Ministerul Apărării din Rusia au arătat navele, inclusiv un submarin, intrând în port.

Marinarii chinezi au fost întâmpinaţi de locuitori care fluturau steaguri naţionale ale ambelor ţări, iar femei în costume tradiţionale l-au întâmpinat pe un ofiţer cu pâine şi sare.

Agenţiile de presă ruse au citat miercuri o declaraţie a Flotei ruse din Pacific, potrivit căreia exerciţiile sunt "de natură defensivă şi nu sunt îndreptate împotriva altor ţări", potrivit Agerpres.

Exercițiile, care vor include și antrenamente terestre și vor fi denumite colectiv „Interacțiune maritimă 2025”, vor începe pe 1 august, potrivit unei declarații a Flotei Pacificului difuzate de mass-media de stat rusă. Ambele părți au subliniat că exercițiile nu sunt îndreptate împotriva niciunei terțe părți.

Citește și
telefoane productie india
China nu mai e primul exportator al lumii la telefoane. Există un nou lider global care exportă în SUA

Forțele navale se vor antrena în operațiuni de luptă antisubmarină, apărare aeriană și căutare-salvare și vor desfășura exerciții „comune cu arme de foc”, potrivit unei declarații rusești.

Navele rusești participante vor fi conduse de nava mare de luptă antisubmarină Admiral Tributs, iar contingentul chinez va fi condus de distrugătorul cu rachete ghidate de tip 052 Shaoxing. De asemenea, vor participa submarine diesel-electrice și avioane navale din ambele țări, notează Newsweek.

După exerciții, cele două părți se vor deplasa într-o zonă nespecificată a Oceanului Pacific pentru a efectua a șasea patrulă maritimă comună, a declarat Zhang reporterilor.

Zhang Xiaogang, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din China: „Este vorba de o înțelegere care face parte din planul anual de cooperare între armatele chineză și rusă. Nu vizează nicio terță parte și nu are nicio legătură cu situația internațională și regională actuală.”

Garrett Campbell, căpitan în rezervă al Marinei SUA și consilier al NATO pe probleme de strategie militară rusă, a scris în iunie pentru Institutul de Cercetare în Politică Externă din Philadelphia: „A devenit extrem de clar că intensificarea activităților militare bilaterale este direct legată de viziunea strategică comună a președintelui chinez Xi Jinping și a lui Putin.

Articol recomandat de sport.ro
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Citește și...
China și Rusia vor face exerciții militare, patrule navale și aeriene comune. Care este scopul operațiunii
China și Rusia vor face exerciții militare, patrule navale și aeriene comune. Care este scopul operațiunii

China a anunţat miercuri că va desfăşura exerciţii militare comune cu Rusia în august, inclusiv exerciţii navale şi aeriene lângă Vladivostok (est) şi patrule navale comune în Pacific.

China nu mai e primul exportator al lumii la telefoane. Există un nou lider global care exportă în SUA
China nu mai e primul exportator al lumii la telefoane. Există un nou lider global care exportă în SUA

India a depășit China ca exportator nr. 1 de smartphone-uri în Statele Unite, pentru prima dată în istorie. Este urmarea orientării producției Apple către New Delhi, determinată de taxele vamale impuse de Donald Trump.

Isteria păpușilor Labubu. Falsurile Lafufu împânzesc întreaga lume. Ce măsuri drastice au luat autoritățile din China
Isteria păpușilor Labubu. Falsurile Lafufu împânzesc întreaga lume. Ce măsuri drastice au luat autoritățile din China

Jucăriile „Labubu” vândute de compania chineză Pop Mart au devenit virale, iar autoritățile chineze intervin dur împotriva falsurilor.

Recomandări
Guvernul se reunește în ultima şedinţă din 2025. Măsurile pe care le-ar putea adopta Exectivul. Bolojan, declarații de presă
Guvernul se reunește în ultima şedinţă din 2025. Măsurile pe care le-ar putea adopta Exectivul. Bolojan, declarații de presă

Înainte ca nou an vină cu majorări de taxe și impozite pentru populație și firme, Guvernul discută marți, într-o ședință, noi măsuri.

Trafic infernal pe DN1, în Prahova. Zona în care șirul de mașini este mult mai lung de 8 kilometri
Trafic infernal pe DN1, în Prahova. Zona în care șirul de mașini este mult mai lung de 8 kilometri

De ore bune, șoselele către stațiunile montane sunt foarte aglomerate, de zecile de mii de turiști care își vor petrece Revelionul în hoteluri sau pensiuni.

Medvedev l-a amenințat cu moartea pe Zelenski. Acolitul lui Putin, în delir: „Doamna cu coasa va veni în curând”
Medvedev l-a amenințat cu moartea pe Zelenski. Acolitul lui Putin, în delir: „Doamna cu coasa va veni în curând”

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev l-a ameninţat cu moartea iminentă pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski marţi, într-un mesaj presărat cu insulte pe Telegram, informează DPA.