China desfăşoară exerciţii militare în jurul Taiwanului ca reacţie la "semnalele greşite" transmise de SUA

62254297
Getty

China a anunţat că desfăşoară vineri exerciţii militare în jurul Taiwanului, în contextul unei vizite în insulă a unor membri ai Congresului SUA, relatează Reuters, conform Agerpres.

Armata chineză susţine că exerciţiile sunt o reacţie la "semnalele greşite" transmise de SUA.

Beijingul a trimis vineri fregate, bombardiere şi avioane de luptă în Marea Chinei de Est şi în zona din jurul Taiwanului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Comandamentului pentru teatrul de operaţiuni estic al Armatei de Eliberare a Poporului, conform televiziunii publice chineze.

"Operaţiunea este un răspuns la semnalele greşite recente transmise de SUA în privinţa chestiunii Taiwanului", a spus purtătorul de cuvânt, fără a menţiona vizita aleşilor americani.

"Acţiunile şi trucurile greşite ale SUA sunt complet ineficiente şi foarte periculoase. Cei care se joacă cu focul se vor arde", a afirmat el.

Citește și
Volodimir Zelenski: „Diplomaţia va funcţiona numai dacă se pune mai multă presiune pe Moscova”
Volodimir Zelenski: „Diplomaţia va funcţiona numai dacă se pune mai multă presiune pe Moscova”

Joi, Ambasada Chinei din SUA şi-a exprimat opoziţia fermă faţă de vizita în Taiwan a şase membri ai ambelor camere ale Congresului american, potrivit agenţiei chineze de presă Xinhua.

Membrii Congresului american aflaţi în vizită în Taiwan i-au spus preşedintei Tsai Ing-wen că sprijinul SUA pentru insulă rămâne "extrem de puternic" şi au promis că China va plăti pentru provocările sale şi pentru sprijinul acordat Rusiei în contextul războiului din Ucraina, potrivit DPA.

"Invazia rusă din Ucraina a arătat că democraţiile trebuie să îşi consolideze alianţelor, iar împreună ne putem apăra de ameninţările reprezentate de naţiunile autoritare care încearcă să perturbe pacea regională", a transmis vineri Tsai Ing-wen delegaţiei americane.

Delegaţia, condusă de Lindsey Graham, membru important al Comisiei de Buget din Senatul SUA, a ajuns joi la Taipei pentru o vizită de două zile.

Lindsey Graham a declarat că invazia Rusiei în Ucraina şi comportamentul provocator al Chinei au unit SUA.

El i-a spus preşedintei Taiwanului că, în cazul în care Partidul Comunist Chinez îşi sporeşte provocările asupra insulei, "vom fi alături de cei pe care îi îndrăgim, vom fi alături de dvs", adăugând că abandonarea Taiwanului ar însemna abandonarea democraţiei, libertăţii şi comerţului liber.

În privinţa războiului dus de Rusia în Ucraina, Graham a afirmat că Taiwanul a oferit Kievului o asistenţă în valoare de circa 40 de milioane de dolari, subliniind în acelaşi timp că preşedintele chinez Xi Jinping continuă să sprijine "războiul criminal" dus de preşedintele rus Vladimir Putin.

"Cred că respingerea opresiunii Partidului Comunist Chinez e tot mai puternică în lume", a spus alesul american.

"Vom face astfel încât China să plătească un preţ tot mai mare pentru ceea ce face peste tot în lume", a afirmat el.

"Trebuie să plătească pentru sprijinul acordat lui Putin", a adăgat Graham.

Preşedintele Comisiei de Relaţii Externe din Senatul SUA, Robert Menendez, a spus că vizita are ca scop să "reafirme relaţia solidă" cu Taiwanului.

Menendez a declarat că securitatea Taiwanului are un impact global, invocând faptul că Taiwanul asigură 90% din producţia globală de semiconductori.

Articol recomandat de sport.ro
Detaliul care îi aduce un milion de dolari Juttei Leerdam după aurul olimpic. De ce și-a desfăcut costumul
Detaliul care îi aduce un milion de dolari Juttei Leerdam după aurul olimpic. De ce și-a desfăcut costumul
Citește și...
Volodimir Zelenski: „Diplomaţia va funcţiona numai dacă se pune mai multă presiune pe Moscova”
Volodimir Zelenski: „Diplomaţia va funcţiona numai dacă se pune mai multă presiune pe Moscova”

Volodimir Zelenski a condamnat atacul masiv lansat de Rusia marţi dimineaţă, cu câteva ore înaintea noilor discuţii de pace de la Geneva, afirmând că diplomaţia va funcţiona doar dacă este însoţită de sancţiuni suplimentare împotriva Moscovei, scrie EFE.

Un australian a trimis ani de zile sute de reptile în pungi de popcorn, în România și alte țări. Ce pedeapsă a primit
Un australian a trimis ani de zile sute de reptile în pungi de popcorn, în România și alte țări. Ce pedeapsă a primit

Un australian a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de 101 reptile, ascunse în pungi de popcorn și cutii de biscuiți, destinate Hong Kong-ului, Coreei de Sud, Sri Lanka și României.

Flota „fantomă” a Rusiei: Un aliat al lui Putin avertizează puterile europene cu privire la confiscarea navelor ruseşti
Flota „fantomă” a Rusiei: Un aliat al lui Putin avertizează puterile europene cu privire la confiscarea navelor ruseşti

Rusia şi-ar putea desfăşura forţele militar-maritime pentru a împiedica puterile europene să-i sechestreze vasele, a declarat marţi Nikolai Patruşev, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, potrivit Reuters.

Recomandări
Nicuşor Dan se întâlneşte azi cu liderii coaliţiei. Măsurile fiscale și reforma administrativă, pe agenda discuțiilor
Nicuşor Dan se întâlneşte azi cu liderii coaliţiei. Măsurile fiscale și reforma administrativă, pe agenda discuțiilor

Preşedintele Nicuşor Dan se va întâlni marţi cu liderii coaliţiei de guvernare. Administraţia Prezidenţială a anunţat că întâlnirea este programată la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.

Capitala și 12 județe, sub cod portocaliu de ninsori și viscol puternic. Stratul de zăpadă poate ajunge până la 50 de cm
Capitala și 12 județe, sub cod portocaliu de ninsori și viscol puternic. Stratul de zăpadă poate ajunge până la 50 de cm

Meteorologii au emis cod portocaliu și galben de ninsori, viscol și polei în jumătate de țară, valabile de marți până miercuri. Stratul de zăpadă va ajunge local până la 50 cm, iar vântul va sufla rafale de până la 90 km/h.

Anchetă la Spitalul Județean din Vaslui, după moartea unui bebeluș de două luni. Părinții acuză medicii de neglijență
Anchetă la Spitalul Județean din Vaslui, după moartea unui bebeluș de două luni. Părinții acuză medicii de neglijență

Anchetă la Spitalul de Urgență din Vaslui, după moartea unui bebeluș de 2 luni.Părinții acuză de neglijență personalul medical din secția Pediatrie și spun că fetița lor putea fi salvată dacă ar fi fost transferată mai repede la Iași.