Casa Albă: Donald Trump şi Xi Jinping probabil vor discuta la telefon săptămâna aceasta

61971537
AFP

Preşedinţii american Donald Trump şi chinez Xi Jinping ”probabil” vor discuta la telefon săptămâna aceasta, anunţă luni o purtătoare de ccuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

 

„Pot să confirm că cei doi lideri probabil că vor vorbi săptămâna aceasta”, a anunţat într-o discuţie cu jurnalişti Karoline Leavitt.

Miliardarul republican, care a făcut Statele Unite să ia un viraj hotărât protecţionist după ce a revenit la putere în ianuarie, a provocat vineri un nou puseu de tensiune cu Beijingul, acuzând China de faptul că nu respectă prevederile armistiţiului comercial negociat la 12 mai de către cele două ţări, la Geneva.

Statele Unite şi China au ajuns la un acord în vederea unei suspendări temporare a unei spirale care a crescut taxele vamale impuse produselor americane la 125%, iar produselor chinezeşti la 145%.

După două zile de negocieri, Washingtonul şi Beijingul au acceptat să-şi reducă temporrar taxele vamale la 30 şi, respectiv 10% şi s-au angajat să continue negocieri în vederea unui acord comercial.

Citește și
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Secretarul american al Finanţelor Scott Bessent s-a declarat duminică ”sigur” că un apel telefonic la cel mai înalt nivel între cei doi lideri ar putea ”rezolva” problema.

WSJ: Problema este lentoarea Chinei

The Wall Street Journal (WSJ) scrie că problema este lentoarea cu care China a acordat noi licenţe de exportare a pământurilor rare şi altor elemente necesare semoconductorilor şi automobilelor.

În afară de acest duel cu China, Donald Trump este angajat într-un conflict cu justiţia americană.

Miercuri, Tribunalul Comerţului Internaţional al Statelor Unite a blocat taxele vamale ”reciproce” de cel puţin 10%, dar care pot fi mult mai mari, pe care preşedintele american vrea să le impună, dar şi taxele vamale impuse Canadei, Mexicului şi Chinei.

Judecătorii au stabilit că Donald Trump nu are puterea instituţională să ia o astfel de decizie.

O curte de apel a fost sesizată de către Guvernul american şi a blocat această hotărâre, până când se va pronunţa pe fond.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Zelenski lipsește de la Forumul Economic de la Davos. Ce l-a ținut pe președinte la Kiev
Zelenski lipsește de la Forumul Economic de la Davos. Ce l-a ținut pe președinte la Kiev

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu s-a mai dus la Forumul Economic de la Davos, din Elveția. 

Prima poziționare oficială a României în disputa dintre Europa și SUA privind Groenlanda. ”Este cât se poate de clar”
Prima poziționare oficială a României în disputa dintre Europa și SUA privind Groenlanda. ”Este cât se poate de clar”

Un teritoriu al unei ţări nu poate fi transferat alteia decât prin voinţa acelui popor, a afirmat miercuri la Davos ministrul de Externe al României, Oana Ţoiu.

Recomandări
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.