Statul din Europa care se așteaptă ca numărul turiștilor să fie dublu față de cel al locuitorilor săi

Sunny Beach, Bulgaria
Shutterstock

Bulgaria se îndreaptă spre un sezon turistic solid, numărul turiştilor străini ar putea depăşi anul acesta 13 milioane, ceea ce ar reprezenta un avans de 7% faţă de nivelul de 12,5 milioane de vizitatori străini din 2019, înaintea pandemie.

Estimările legate de numărul de turiști au fost făcute de Rumen Draganov, director în cadrul Institutului pentru Analize şi Evaluări în Turism (IAAT), informează Novinite. Dacă cifrele avansate de el vor fi confirmate la finalul sezonului estival, asta înseamnă că în 2024 Bulgaria va avea de două ori mai mulți turiști decât locuitori, numărul lor fiind estimat la 6,4 milioane.

Totuşi, oficialul a scos în evidenţă temerile privind turismul de la Marea Neagră. Deşi în primele trei luni din 2024 s-a înregistrat o creştere între 25 şi 30% a numărului vizitatorilor străini, a existat un declin de aproape 4% în iunie faţă de perioada similară din 2019, în special din cauza deficienţelor ofertelor de turism la malul mării, pe segmentul de digitalizare şi marketing.

Cu ce probleme se confruntă bulgarii?

Draganov a criticat hotelurile de la malul mării pentru deficienţele în domeniul digitalizării, inclusiv optimizarea slabă pe segmentul motoarelor de căutare şi strategiile inadecvate de marketing. Pentru rezolvarea problemelor, el a cerut noi servicii de promovare, îmbunătăţirea prezenţei în social media, a site-urilor hotelurilor şi a comunicării cu clienţii.

În privinţa oraşului Burgas şi a regiunii înconjurătoare, Draganov a atras atenţia asupra lipsei promovării turismului local şi a campaniilor eficiente de marketing, în contrast cu abordarea proactivă din alte zone.

Citește și
atac Sydney
Un număr record de polițiști vor patrula în Sydney de Anul Nou după atacul terorist de pe plaja Bondi
Articol recomandat de sport.ro
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Citește și...
Un număr record de polițiști vor patrula în Sydney de Anul Nou după atacul terorist de pe plaja Bondi
Un număr record de polițiști vor patrula în Sydney de Anul Nou după atacul terorist de pe plaja Bondi

Un număr record de poliţişti vor patrula în Sydney în timpul celebrărilor de Anul Nou, ca măsură de securitate după atacul armat în masă de pe plaja Bondi, a anunţat marţi Departamentul de poliţie al statului New South Wales, potrivit Xinhua.

Pacea anunțată de Trump între Rusia și Ucraina se clatină. Putin amenință cu retragerea concesiilor făcute anterior
Pacea anunțată de Trump între Rusia și Ucraina se clatină. Putin amenință cu retragerea concesiilor făcute anterior

Posibilul acord dintre Rusia și Ucraina, pe care Donald Trump îl anunța luni ca fiind „foarte aproape de a se finaliza”, pare să se destrame.

Cine sunt singurii lideri europeni felicitați de Putin de Anul Nou. La loc de cinste, alături de șefi de stat din Africa
Cine sunt singurii lideri europeni felicitați de Putin de Anul Nou. La loc de cinste, alături de șefi de stat din Africa

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a trimis marţi urări de Anul Nou şi de Crăciun prim-miniştrilor ungar şi slovac Viktor Orban şi respectiv Robert Fico, singurii lideri europeni pe care i-a felicitat, a anunţat Kremlinul, informează EFE.

Recomandări
Guvernul se reunește în ultima şedinţă din 2025. Măsurile pe care le-ar putea adopta cabinetul lui Ilie Bolojan
Guvernul se reunește în ultima şedinţă din 2025. Măsurile pe care le-ar putea adopta cabinetul lui Ilie Bolojan

Înainte ca nou an vină cu majorări de taxe și impozite pentru populație și firme, Guvernul discută marți, într-o ședință, noi măsuri.

Cum va fi vremea de Revelion și în ianuarie 2026. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi vremea de Revelion și în ianuarie 2026. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

ANM a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 30 decembrie 2025 – 26 ianuarie 2026, arătând cum va evolua vremea în România în perioada sărbătorilor de iarnă și în prima lună a anului viitor.