Avion militar rusesc, avariat după un atac al partizanilor pe un aerodrom din Belarus

avion, beriev A 50
IMAGO

Opoziţia în exil din Belarus susţine că un avion rusesc a fost distrus, duminică, pe un aerodrom de lângă Minsk, în ceea ce a numit "cea mai de succes operaţiune de sabotaj", de la începutul conflictului din Ucraina.

"Partizanii au confirmat succesul unei operaţiuni speciale care vizează aruncarea în aer a unui avion rusesc pe aerodromul Maciulischi, lângă Minsk”, a indicat pe Twitter Franak Viacorka, unul dintre principalii consilieri ai liderului opoziției din Belarus, SvetlanaTihanovskaia.

Potrivit acestuia, „doi belaruşi au efectuat operaţiunea” folosind drone. „Au părăsit deja ţara şi sunt în siguranţă”, a adăugat el.

El nu a precizat ce tip de aeronavă a fost vizată, dar a precizat că ar avea un cost de330 de milioane de euro. Potrivit presei apropiate opoziţiei, este vorba despre un avion de supraveghere şi comandă Beriev A-50.

Belarus, aliat de bază al Rusiei

"Sunt mândră de toţi belaruşii care continuă să reziste ocupaţiei hibride ruseşti a Belarusului şi să lupte pentru libertatea Ucrainei”, a declarat Svetlana Tihanovskaia pe Twitter.

Citește și
soldați Ucraina
Belarus acuză Ucraina că a strâns trupe semnificative la frontieră, punându-i în pericol securitatea

Potrivit AFP, aceste afirmaţii au fost imposibil de verificat din surse independente şi armata rusă nu a reacţionat imediat.

Belarus, singurul aliat european al Moscovei împotriva Kievului, nu participă direct la ofensiva rusă din Ucraina, dar şi-a pus la dispoziţie teritoriul pentru atacul iniţial în urmă cu un an. Moscova foloseşte, de asemenea, aerodromurile din Belarus pentru a lovi Ucraina, potrivit Kievului.

Rusia şi Belarus şi-au intensificat exerciţiile militare în ultimele luni, Ucraina spunând că se teme că Minskul va intra în conflict.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, mărturisire dureroasă despre imaginea României: „Ăsta e adevărul!“
Olăroiu, mărturisire dureroasă despre imaginea României: „Ăsta e adevărul!“
Citește și...
Lukașenko: „Rusia susține încheierea războiului din Ucraina, dar mingea este în terenul SUA”
Lukașenko: „Rusia susține încheierea războiului din Ucraina, dar mingea este în terenul SUA”

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a transmis, joi, că Rusia dorește încetarea focului în Ucraina, dar soluția de pace depinde de acțiunile SUA.

Belarus acuză Ucraina că a strâns trupe semnificative la frontieră, punându-i în pericol securitatea
Belarus acuză Ucraina că a strâns trupe semnificative la frontieră, punându-i în pericol securitatea

Belarusul a afirmat marţi că există o grupare semnificativă de trupe ucrainene masate în apropierea graniţei sale, avertizând că aceasta constituie o ameninţare pentru securitatea sa.

Lukașenko îl invită pe Biden în Belarus pentru a pune capăt războiului.	„Chiar şi Putin va veni la Minsk”
Lukașenko îl invită pe Biden în Belarus pentru a pune capăt războiului. „Chiar şi Putin va veni la Minsk”

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko, comentând vizita planificată a preşedintelui american Joe Biden în Polonia, l-a invitat pe şeful Casei Albe la Minsk pentru a discuta despre "încheierea războiului" în Ucraina.

Recomandări
După un an dificil, economia României ar putea accelera în 2026. Fondurile europene și investițiile pot relansa creșterea
După un an dificil, economia României ar putea accelera în 2026. Fondurile europene și investițiile pot relansa creșterea

Economia pornește anul într-un ritm temperat, iar managerii din toate domeniile rămân prudenți în primele luni. Cum costurile sunt tot mari, angajările au fost amânate pentru moment.

Alertă de vreme rea în România. Viscolul a doborât copaci și stâlpi de electricitate, mii de oameni afectați. ”E dezastru!”
Alertă de vreme rea în România. Viscolul a doborât copaci și stâlpi de electricitate, mii de oameni afectați. ”E dezastru!”

Mai multe zone din centrul țării se află sub cod galben de vreme rea, până marți seară. Vântul năprasnic a făcut pagube și luni. Pe unele șosele din nordul Moldovei, câțiva șoferi au derapat și au rămas blocați în zăpadă.  

Reacția lui Zelenski după ce Putin i-a spus lui Trump că Ucraina i-ar fi atacat reședința. Negocierile de pace, în pericol
Reacția lui Zelenski după ce Putin i-a spus lui Trump că Ucraina i-ar fi atacat reședința. Negocierile de pace, în pericol

Acordul dintre Rusia și Ucraina, pe care Donald Trump îl anunța ieri ca fiind „foarte aproape de a se finaliza”, pare să se destrame înainte de a fi început.