Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Atentat la Strasbourg. Au fost reținuți indivizii care i-ar fi procurat arma atacatorului

Doi indivizi au fost reţinuţi luni în ancheta privind atentatul de la Strasbourg, fiind 'suspectaţi că au jucat un rol în furnizarea armei de foc' folosită de criminal, au afirmat surse judiciare, relatează AFP.

O a treia persoană, suspectată că a jucat un rol similar, urmează să apară luni în faţa unui judecător antiterorist la Paris în vederea inculpării. Conform unei surse apropiate dosarului, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, este suspectat că a jucat un rol în furnizarea pistolului folosit de Cherif Chekatt în atentatul din seara zilei de 11 decembrie, soldat cu cinci morţi şi unsprezece răniţi.

Alte şase persoane, reţinute marţi seară după atentat, printre ele figurând părinţii şi doi fraţi ai atacatorului, au fost puse în libertate la sfârşitul săptămânii trecute, dată fiind 'absenţa elementelor incriminatoare'.

Marţi seară, Cherif Chekatt, un infractor recidivist în vârstă de 29 de ani, semnalat pentru radicalizare islamistă în închisoare, a pătruns în centrul istoric din Strasbourg, înarmat cu un pistol şi un cuţit, şi a atacat trecători în mai multe locuri, înainte de a reuşi să fugă. După 48 de ore de căutări, el a fost ucis de poliţişti joi seară pe o stradă din cartierul Neudorf, din sudul oraşului.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult