Ambasadorul Chinei în SUA: Beijingul nu trimite arme nici Rusiei, nici Ucrainei

China
Shutterstock

Ambasadorul Chinei în SUA, Qin Gang, a declarat că ţara sa nu trimite "arme şi muniţie" nici Rusiei, nici Ucrainei, pe fondul zvonurilor privind un presupus sprijin al Beijingului faţă de invazia rusă.

"Există multă dezinformare cu privire la sprijinul militar al Chinei pentru Rusia. Dezminţim. Ceea ce trimite China sunt medicamente şi saci de dormit. Nu trimitem nici arme şi nici muniţii niciuneia dintre părţi", a dat asigurări diplomatul chinez într-un interviu acordat duminică postului CBS.

Totodată, Qin Gang a subliniat că ţara sa "este împotriva războiului" şi că va face "tot ceea ce este nevoie pentru a detensiona această criză", cu toate că a refuzat să condamne invazia, notează EFE.

Preşedintele american Joe Biden a avertizat vineri într-o videoconferinţă cu omologul său chinez Xi Jinping cu privire la "consecinţele" la care se expune China dacă oferă "sprijin material" Rusiei în invazia acestei ţări asupra Ucrainei.

Ambasadorul Qin Gang a calificat conversaţia dintre cei doi lideri drept "sinceră, profundă şi constructivă", şi în timpul căreia Xi "a spus foarte clar" că Beijingul "mizează pe pace şi se opune războiului".

Citește și
Qin Gang
Ambasadorul Chinei în SUA: China va menține „cooperarea normală” cu Rusia

Întrebat care este motivul pentru care China nu condamnă deschis invazia, Qin Gang a calificat drept "naivă" convingerea că "condamnările rezolvă problema" şi a pledat pentru "diplomaţie".

Solicitat să răspundă dacă China oferă susţinere financiară Rusiei în invazia acestei ţări împotriva Ucrainei, Qin Gang s-a limitat să spună că ambele ţări menţin "o cooperare comercială, economică, financiară şi energetică normală".

Totodată, diplomatul chinez a apreciat că "relaţia de încredere" dintre Rusia şi China pune Beijingul într-o "poziţie unică pentru a putea media" în soluţionarea conflictului.

"China este parte a soluţiei, nu parte a problemei", a insistat el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Ultima oră! Două femei au fost ucise de rechini în Hurghada! Panică în stațiunea preferată de români
Ultima oră! Două femei au fost ucise de rechini în Hurghada! Panică în stațiunea preferată de români

Ultima oră! Două femei au fost ucise de rechini în Hurghada! Panică în stațiunea preferată de români

Ambasadorul Chinei în SUA: China va menține „cooperarea normală” cu Rusia
Ambasadorul Chinei în SUA: China va menține „cooperarea normală” cu Rusia

Ambasadorul Chinei în SUA a apărat refuzul țării sale de a condamna invadarea Ucrainei de către Rusia, susținând că o astfel de mustrare nu va ajuta cu nimic la încetarea războiului.

Recomandări
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Ţarile UE susţin semnarea acordului cu Mercosur, la peste 25 de ani de la începerea negocierilor
Ţarile UE susţin semnarea acordului cu Mercosur, la peste 25 de ani de la începerea negocierilor

Ţările Uniunii Europene au susţinut în majoritate, vineri, în mod provizoriu, semnarea acordului de asociere cu Mercosur.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Joi noaptea, Rusia a lansat unul dintre cele mai puternice atacuri aeriene asupra orașelor ucrainene, din ultimele luni. Cel puțin 4 persoane au murit și alte 19 au fost rănite în Kiev.