60.000 de copii ar putea fi afectaţi de foamete în Coreea de Nord

61937691
uriminzokkiri.com

Un număr estimat de 60.000 de copii ar putea fi afectaţi de foamete în Coreea de Nord unde sancţiunile internaţionale exacerbează situaţia încetinind livrările de ajutoare, a avertizat marţi UNICEF.

Puterile mondiale au impus sancţiuni împotriva Coreii de Nord din cauza programelor sale nuclear şi balistic. Săptămâna trecută, Statele Unite ale Americii au anunţat noi sancţiuni împotriva a nouă entităţi, 16 persoane şi şase nave nord-coreene despre care se crede că ar fi ajutat programele de înarmare nord-coreene.

Conform rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, livrările de ajutoare şi operaţiunile umanitare nu sunt afectate de sancţiuni, a declarat Omar Abdi, adjunctul directorului executiv al UNICEF, relatează Agerpres, citând Reuters.

”Însă ceea ce se întâmplă este faptul că băncile, companiile care furnizează bunuri sunt foarte atente. Ele nu doresc să îşi asume riscul de a fi asociate (cu) încălcari ale sancţiunilor”, a declarat Abdi în cadrul unei conferinţe de presă.

”Asta face şi mai dificilă pentru noi livrarea de bunuri. Deci durează un pic mai mult, mai ales în ceea ce priveşte aducerea de bani în ţară dar şi transportul de mărfuri către RPDC. Nu există multe linii de transport maritim care să opereze în zona respectivă”, a afirmat oficialul UNICEF.

Citește și
SUA opresc colectarea tarifelor comerciale anulate de Curtea Supremă. Intră în vigoare cele de 15%
SUA opresc colectarea tarifelor comerciale anulate de Curtea Supremă. Intră în vigoare cele de 15%

Sancţiunile referitoare la combustibil au fost şi ele înăsprite, făcându-l mai greu de găsit şi mai scump, a adăugat Abdi.

UNICEF a estimat anul trecut că 60.000 de copii nord-coreeni vor suferi de malnutriţie acută gravă, a afirmat purtătorul de cuvânt al acestei organizaţii, Christophe Boulierac.

”Diareea provocată de igiena şi condiţiile sanitare precare şi malnutriţia acută rămân principala cauză de deces în rândul copiilor”, a afirmat organizaţia.

UNICEF a lansat un apel pentru strângerea de fonduri în valoare de 16,5 milioane de dolari anul acesta pentru a asigura hrană, condiţii sanitare şi apă nord-coreenilor, însă se confruntă cu 'provocări operaţionale' din cauza contextului politic tensionat şi 'consecinţelor accidentale' ale sancţiunilor, a precizat organizaţia internaţională

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Citește și...
SUA opresc colectarea tarifelor comerciale anulate de Curtea Supremă. Intră în vigoare cele de 15%
SUA opresc colectarea tarifelor comerciale anulate de Curtea Supremă. Intră în vigoare cele de 15%

Funcționarii vamali americani au anunțat că încasarea tarifelor invalidate de Curtea Supremă încetează de marți, la miezul nopții ora Washingtonului (05:00 GMT), când intră în vigoare noile taxe globale de 15% impuse de președintele Donald Trump.

Zelenski, mesaj din buncărul său la patru ani de război contra Rusiei. „Putin nu a înfrânt poporul ucrainean” | VIDEO
Zelenski, mesaj din buncărul său la patru ani de război contra Rusiei. „Putin nu a înfrânt poporul ucrainean” | VIDEO

La patru ani de la invazia rusă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că liderul rus Vladimir Putin nu şi-a atins obiectivele, iar Ucraina merită o pace „puternică, demnă şi durabilă”.

Cât va costa reconstrucția Ucrainei după război. Calculul făcut de Banca Mondială
Cât va costa reconstrucția Ucrainei după război. Calculul făcut de Banca Mondială

Reconstruirea economiei Ucrainei după aproape patru ani de război este estimată la aproximativ 588 de miliarde de dolari în următorul deceniu, potrivit unei evaluări publicate de Banca Mondială, Guvernul Ucrainei, Comisia Europeană și ONU.

Recomandări
Patru ani de război în Ucraina. Bilanțul unui conflict care a schimbat arhitectura de securitate a Europei
Patru ani de război în Ucraina. Bilanțul unui conflict care a schimbat arhitectura de securitate a Europei

Este 24 februarie 2026. Se împlinesc exact 4 ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina vecină. Kremlinul continuă războiul brutal, omoară civili și folosește chiar și iarna ca armă. Frontul a obosit, se poartă negocieri, dar pacea e departe.

Iubirea, prin lentila psihiatriei. „Am putea fi tentați să punem diagnostice serioase”. Obsesie, atașament sau dragoste
Iubirea, prin lentila psihiatriei. „Am putea fi tentați să punem diagnostice serioase”. Obsesie, atașament sau dragoste

Ce este, de fapt, iubirea? O emoție, o alegere, o nevoie biologică sau o formă sofisticată de „nebunie” temporară? 

Meteorologii au extins avertizarea de lapoviță și ninsori. Cod galben și portocaliu la munte. HARTĂ
Meteorologii au extins avertizarea de lapoviță și ninsori. Cod galben și portocaliu la munte. HARTĂ

Cod galben și portocaliu de lapoviță și ninsori în zona montană. Va fi viscol, iar vântul va ajunge la 110 km/h. Codurile sunt valabile până miercuri seară, la ora 20:00.