Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mii de copaci cad în fiecare an peste case și mașini. Autoritățile se arată complet dezinteresate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un copac din parcul Băneasa a fost la un pas să-i lovească pe copii. Ploile din ultimele zile a pus la pământ arborele, chiar sub privirile neputincioase ale părinților.

Speriați, au sunat la Poliția Locală. A durat câteva ore până când ADP-ul a trimis o echipa ca să ia pomul din parc. Sunt multe astfel de situații când copaci putrezi cad peste mașini și case. Autoritățile ar trebui să-i evalueze și să-i taie înainte de a se întâmpla o tragedie, însă asta nu se întâmplă niciodată. Inspectorul PRO a arătat încă din vară că problema copacilor căzuți în Capitală poate duce la nenorociri.

Reporter: Din cum arată văd că e cam putred, trebuia tăiat demult. Putea să cadă în cap cuiva.

Polițist: Normal! Mai ales în zonă de agrement! Așa se întâmplă când plouă, n-ați văzut? Cad o grămadă de copaci!

Reorter: Problema e că nu se ia nicio măsură deși se repetă!

Citește și
marcaj
Marcajele neconforme de pe șoselele României contribuie la mii de decese anual. Problemele identificate de Inspectorul PRO

Polițist: Exact! Nu știți că până nu se întâmplă o neneoricire, până atunci....

Angajații firmei trimise de ADP să ridice pomul căzut admit pericolul.

Oamenii din zonă au făcut sesizări și pentru alți arbori care arată cam la fel.

Dacă de această dată, ADP Sector 1 a trimis mai repede echipa de intervenție, în alte situații, oamenii așteaptă cu zilele. Mai ales după furtuni, când copacii se prăbușesc peste case sau mașini.

Inspectorul Pro a surprins astfel de momente în vară.

Primăriile tratează cu indiferență arborii îmbătrâniți și uscați, iar asta îi pune pe oameni în pericol la fiecare furtună mai serioasă.

Ne-am obișnuit să numărăm copaci căzuți și mașini distruse, uneori și victime, fără să sancționăm însă autoritățile care pot preveni astfel de evenimente. Trebuie să știți că primăriile plătesc din banii noștri departamente de servicii publice și administrații ale domeniului public care au această sarcină, să toaleteze și să taie arborii uscați.

Inspectorul Pro a surprins nepăsarea cu care instituțiile reacționează în față unei sesizări venite din Sectorul 1 al Capitalei. Menționăm că la câteva zile de la filmarea noastră, șefa ADP Sector 1, Mirela Matei, a fost destituită din funcție de Primarul Clotide Armand, care susține că ar fi descoperit că aceasta ar fi folosit resursele instituției - materiale, utilaje și muncitori - pentru a-și construi o anexă la propria casă.

Mii de copaci cad în fiecare an peste case și mașini și autoritățile locale tot nu se învață minte. Primăriile ar trebui, prin serviciile publice, să taie toți arborii uscați. Cum nimeni nu face asta, triajul revine în sarcina furtunilor.

O familie din Bucureșți s-a lovit de nepăsarea autorităților din Sectorul 1. Un copac de pe strada lor le-a căzut pe casă și timp de 3 zile nu a venit nimeni să-l taie.

„Omoară oameni! Niciodată nu vin să-i taie! Eu am dat la ADP de o mie de ori! Aici se va ajunge! Treci cu copilul și mori pe drum!”, spune o bunică.

„Am sunat imediat la 112. Pompierii au venit, o echipă mare cu 10 oameni, au zis că nu e treaba lor, că ei sunt un fel de gunoieri ai copacilor, se ocupă numai de copacii căzuți. Până nu vine ADP-ul, nu au ce să facă”, a spus un proprietar.

Administrația Domeniului Public din Sectorul 1 nu le-a răspuns la telefon. Așa că oamenii au fost nevoiți să se mulțumească doar cu împrejmuirea zonei, făcută de poliție.

După 3 zile de așteptare, proprietarii au reluat, în prezența echipei de la Inspectorul Pro, încercarea de a obține o intervenție de urgență de la ADP.

Proprietar: Ma bucur că ați revenit la muncă!

ADP: Spuneți!

Proprietar: Am o problemă: un copac al dvs mi-a căzut pe casă! Dvs nu aveți pregătire de urgență din ce înțeleg, nu?

ADP: Ba da! Se transmit prin Poliția Locală urgențele. Eu nu găsesc nicio sesizare pe grupul de lucru.

ADP-ul sugerează așadar că Poliția Locală nu i-a înștiințat. Încercăm să lămurim acest lucru. Din discuții rezultă că sesizarea nu ar fi ajuns la ADP.

Robot: Ați sunat la Poliția Locală...

Proprietar: Începem! Am găsit un număr pe care scrie număr de urgență!

Reporter: La urgențe nu răspunde nimeni.

Proprietar: Poate ar fi mai bine în centrală să facă ei legătură. Nu răspunde nimeni! Ce aș putea să mai fac? Să sun înapoi la 112. Dacă și asta mai e urgență... De sâmbătă până azi am o urgență! Am senzația că sunt la un meci de ping-pong. Noi nu avem voie să cunoasem un număr de la ADP de urgență. Îl știe Poliția Locală! Poliția Locală nu-mi răspunde la telefon.

Centralist 112: Care este problema?

Proprietar: Problema este că un copac de pe domeniul public s-a rupt și a căzut pe casa mea!

Centralista face automat o legătură la pompieri: Alo, pompierii SMURD la telefon, ce urgență aveți?

Proprietar: Extraordinar! Iarăși am ajuns la pompieri!

În toată această cursă în jurul cozii, pompierii ne fac legătura cu Poliția Națională, care ne spune ceea ce știam, că nu ei pot rezolva o astfel de problemă. Și ne trimit înapoi, la Poliția Locală.

Poliția: Bună ziua! Poliția Locală Sector 1.

Proprietar: Domnii de la ADP mi au spus că nu au nicio înștiințare de la dvs.

Poliția: Haideți că mă uit și eu să văd dacă au transmis colegii mei, dar mai transmit și eu o dată dacă e.

Reporter: Până la urmă ne puteți spune dacă s-a transmis sau nu?

Poliția: Verific și revin la dvs cu telefon.

Proprietar: Nu s-a transmis, probabil!

După aproape două ore, nu aveam nici măcar un răspuns, darămite rezolvare. Reluăm intervenția. De această dată ne dezvăluim identitatea. O sunăm direct pe șefa ADP Sector 1, Mirela Matei.

Reporter: Dacă se întâmplă un accident, cine era vinovat în situația aceasta?

ADP: Să vedem despre ce e vorba, doamnă. Și vă sun imediat!

Reporter: A închis! Nici nu am apucat să întreb în cât timp vin la fața locului!

La 10 minute de când am sunat o pe șefa ADP Sector 1, un angajat s-a deplasat aici doar ca să se convingă că suntem la fața locului.

Reporter: Sunteți de la ADP? Păi și de ce nu veniți? Veniți să vorbiți cu noi! De ce va băgați în mașină? Păi stați un pic, de ce plecați dacă sunteți de la ADP? Nu trebuie să trebuie să vă faceți treaba aici? Ați venit ca să ce? Doar ca să ne vedeți? Când vine cineva să taie...? Incredibil! Pleacă! Nu pot să cred așa ceva!

Șefa ADP nu ne-a mai răspuns la telefon, dar ne-a trimis un mesaj. Se scuză că este în ședință și ne spune că o echipa de intrevenție va ajunge de urgență.

Reporter: Bună ziua! Sunteți de la ADP, nu?

ADP: Da! Sunt firma autorizată de ADP!

Reporter: Dvs așteptați pe altcineva care să vină să-l taie?

ADP: Da, nacela! Utilajul care să se ridice la pomi!

Reporter: Dar de ce durează atât de mult? Proprietarul a sunat de două zile la ADP să vină!

ADP: Nu știu, acum am fost trimiși, acum am venit!

Proprietar: V-am chemat de sâmbătă!

Reporter: Uitați, șefa dvs de la ADP a zis că echipa va ajunge de urgență.

ADP: Asta e urgență? Îmi spuneți și mie?

Reporter: Dar de ce râdeți? Vi se pare atât de amuzant? Dar așa durează de obicei?

ADP: Nu durează așa de obicei, am avut alte lucrări pe rol...

Echipa de intervenție recunoaște că arborele reprezenta un real pericol. Inspectorul PRO a prevenit, de această dată, un deznodământ nefericit.

Dar ce poate face un om obișnuit atunci când autoritățile pasează vină de la una la alta? Din păcate, nimic … Vom rămâne cu ochii pe primării pentru ca astfel de situații absurde să nu se mai repete.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult