România, vicecampioană la fraude cu bani europeni. 200 de mil. €, cheltuiți incorect
Your browser doesn't support HTML5 video.
Ţara noastră a fost întrecută numai de Slovacia, în vreme ce Bulgaria este sub media europeană. Cele mai multe nereguli au fost depistate la programele pentru dezvoltarea infrastructurii şi la cele din domeniul agriculturii.
Din 19,7 miliarde de euro cât a primit România de la Bruxelles în perioada 2007-2013, peste 1,1% sunt fraudele ''detectate şi raportate'', arată un raport recent al Curţii de Conturi Europene.
Asta ne plasează pe locul al doilea în clasament, în spatele Slovaciei. Media europeană este de 0,44%, adică de două ori mai puţin, iar vecinii bulgari sunt departe de noi.
Ionuț Țața, specialist în fonduri europene: ”Unii beneficiari privaţi ajung într-o capcană în care fac greşeli care sunt etichetate ca şi fraude, alţii caută să se folosească de mecanismul ăsta şi fraudează şi sunt descoperiţi pentru că România este şi o ţară în care suntem foarte învăţaţi că lucrul ăsta să se întâmple şi atunci există foarte multe mecanisme de verificare. Bulgaria este sub media pentru că nu are un mecanism atât de strict de verificare.''
Practic, la fiecare sută de euro primită de România în perioada 2007-2013, 1,1 euro a fost fraudat.
Corupţia, conflictul de interese şi manipularea licitaţiilor sunt printre situaţiile cel mai des întâlnite de specialiştii antifrauda.
Iar cele mai multe fraude vizează politica de coeziune şi domeniul agricol - cele două adunând 96% din total. În aceste cazuri, au fost identificate ilegalităţi precum decontări multiple de subvenţii, falsificări de semnături ori ''achizitii aranjate''.
Ionuț Țața, specialist în fonduri europene: ”De exemplu, cumpărând direct de la cine vrei tu, făcând contract direct cu un constructor pe care îl cunoşti, fără a strânge oferte, există licitaţii de formă, înţelegeri între furnizori şi beneficiari pentru un preţ umflat.”
Specialiştii Curţii de Conturi Europene menţionează în raport că ţara noastră are o strategie de luptă antifraudă care însă nu e actualizată. De altfel, în cel mai recent raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă arată că ţara noastră are cele mai multe investigaţii privind fondurile europene.
Potrivit Oficiului european de luptă antifraudă, din cele 11 investigaţii care au vizat modul în care au fost cheltuiţi banii europeni în 2017, una dintre cele mai frecvente practici de fraudare a fondurilor europene au fost înţelegerile dintre câştigătorii licitaţiilor şi beneficiarii lucrărilor. Unele investigaţii vizează şi demnitari de rang înalt din România.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!