Fiscul vrea să repare, în sfârșit, una dintre marile nedreptăți pe care le face la poprire. Ce se va schimba în scurt timp

62471278
Shutterstock

ANAF se pregătește să schimbe modul în care funcționează poprirea pe venit, care nu se va mai institui ca până acum atât la angajatorul debitorului, cât și la bancă. Fiscul ajungea astfel să ia de două ori suma datorată.

Ministerul Finanțelor va modifica felul în care funcționează poprirea pe venit, pe care ANAF o aplică în prezent de două ori, atât la angajator, cât și la bancă.

Conform Profit, pentru a evita situațiile în care ANAF pune poprire la angajator/plătitor de venit, dar și la bancă, ajungând să ia astfel din venitul debitorului mai mult decât limita legală (de o treime sau jumătate), poprirea pe venitul lunar din salarii/pensii/indemnizații nu se va mai institui și la instituția de credit.

Ce se schimbă la poprire

Datele consultate de sursa citată arată că, deși acest tip de venit care intră lunar în cont nu va mai fi poprit la bancă, ANAF va executa suma aflată în cont la momentul introducerii popririi, chiar dacă banii au ca sursă salarii și pensii încasate în trecut.

Proiectul va reglementa faptul că sumele ce reprezintă venituri bănești ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum și ajutoarele sau indemnizațiile cu destinație specială sunt exceptate de la urmărirea prin poprire asupra sumelor din conturile bancare deschise.

Citește și
Lagarde avertizează: Europa trebuie să-și regândească economia pentru a răspunde presiunilor globale
Lagarde avertizează: Europa trebuie să-și regândească economia pentru a răspunde presiunilor globale

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Lagarde avertizează: Europa trebuie să-și regândească economia pentru a răspunde presiunilor globale
Lagarde avertizează: Europa trebuie să-și regândească economia pentru a răspunde presiunilor globale

Economia europeană are nevoie de o "revizuire profundă" pentru a face faţă "zorilor unei noi ordini internaţionale", a declarat miercuri preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, pentru postul de radio francez RTL, preluat de Reuters.

Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat

Ministrul Finanţelor se arată optimist în ceea ce priveşte perspectivele privind economia românească în anul 2026, adăugând că sunt „şanse foarte mari” ca România să adere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în acest an.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.