Reacția germanilor când au văzut vestiarul României după meciul cu Olanda. Imaginile au devenit virale. FOTO
Tabloidul german Bild a titrat: „Românii ne lasă o scrisoare emoționantă".
„România a fost eliminată de la Campionatul European, iar marți seară și-au luat la revedere printr-o scrisoare emoționantă.
Pozele care circulă pe rețelele sociale arată modul în care naționala României a părăsit stadionul din Munchen după eșecul contra Olandei cu 0-3. Se vede clar cum vestiarul este imaculat, podeaua strălucește, scaunele sunt aliniate frumos la perete și nimic altceva nu există în jur în afară de o scrisoare. Pe foaia albă A4 apar stema naționalei României cu un text în română și în germană”, a mai scris Bild, potrivit Sport.ro.
După meciul cu Olanda de la Munchen, „tricolorii” au lăsat vestiarul curat și au scris și o scrisoare de mulțumire, în română și germană.
„EURO 2024 a fost pentru fiecare dintre noi una dintre cele mai importante experiențe fotbalistice trăite până acum și ne bucurăm că scena pe care s-a desfășurat a fost cea germană. Fiecare meci, fiecare emoție, fiecare trăire ne-a adus împreună și ne-a făcut să simțim magia fotbalului.
Plecăm din Germania cu gândul că am dat totul pentru România și suntem recunoscători pentru tot ce am trăit în săptămânile petrecute aici. A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european.
Mulțumim că ne-ați făcut să ne simțim ca acasă!
Echipa Națională de Fotbal a României” - este mesajul lăsat de echipa națională în vestiar.