Scandal înainte de EURO 2020. Ucraina, obligată de UEFA să își schimbe tricourile, la presiunile Rusiei
După presiunile Rusiei, forul de la Nyon intervine asupra tricourilor Ucrainei pentru Euro-2020, pe care le aprobase într-o primă fază. Este vizată expresia "Slavă eroilor noştri", referitoare la protestele populare de la Maidan.
UEFA a impus Ucrainei să schimbe tricoul echipei naţionale care participă la Campionatul European. Decizia a fost luată în urma protestelor din partea Rusiei, potrivit cărora tricoul este "politic". Prin urmare, forul continental de fotbal a împărtăşit opinia Moscovei, considerând drept politic sloganul "Glorie eroilor noştri" de pe tricoul ucrainean.
"După ce a efectuat o analiză mai aprofundată", explică UEFA, acest slogan, folosit cu ocazia rebeliunii populare antiruse de la Maidan, în 2014, "este în mod clar de natură politică" şi, prin urmare, "trebuie retras în vederea meciurilor din competiţia UEFA”.
Federaţia Rusă de Fotbal a anunţat, marţi seară, că a sesizat UEFA cu privire la echipamentul ucrainenilor la Campionatul European, care include harta ţării, inclusiv Crimeea, regiune anexată de Moscova, precum şi sloganuri patriotice.
“Atragem atenţia asupra folosirii mesajelor politice pe tricoul naţionalei Ucrainei, ceea ce este contrar principiilor de bază ale regulamentului UEFA cu privire la echipament”, a precizat serviciul de presă al federaţiei.
Prezentate duminică, tricourile naţionalei Ucrainei includ o hartă a ţării, pe care se află şi Crimeea, regiune anexată de Rusia în 2014, precum şi teritoriile din est, controlate de separatiştii proruşi. Harta corespunde frontierelor cunoscute ale ţării.
Pe tricouri se află şi sloganurile: “Glorie Ucrainei! Glorie eroilor noştri!”.
Prezenţa acestor sloganuri pe tricou a atras critici de la Moscova, care le-a asociat cu grupurile naţionaliste din al doilea război mondial care au luptat împotriva sovieticilor.
"În timpul războiului, acest strigăt de război nazist a fost folosit de unităţile armate ucrainene naţionaliste regulate şi neregulate", a declarat, duminică, Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse.
UEFA a precizat iniţial că echipamentele au fost aprobate “în conformitate cu regulamentul”. Regulamentul forului prevede că niciun echipament nu poate aduce transmite mesaje politice, religioase sau legate de rasă.
Preşedintele federaţiei ucrainene, Andrei Pavelko, a explicat că echipamentul a fost aprobat de UEFA cu mult înainte de prezentarea oficială.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a postat un mesaj de încurajare în social media, alături de o fotografie în care apare prezentând tricoul: “Noul tricou al echipei naţionale a Ucrainei nu este ca altele. Poate şoca. Include mai multe simboluri importante care îi unesc pe ucraineni”.