Christian Eriksen a fost externat după o "operaţie reuşită". Ce mesaj a transmis jucătorul danez

62196730
Getty

Mijlocaşul Christian Eriksen a fost externat vineri după o "operaţie reuşită", la şase zile după ce a suferit un stop cardiac în timpul unui meci de la EURO 2020, a anunţat Federaţia daneză de fotbal.

 

Medicii au indicat joi că îi vor implanta lui Christian Eriksen un defibrilator cardiac, după ce fotbalistul s-a prăbuşit pe teren în cursul meciului Danemarca - Finlanda (0-1), disputat sâmbătă în Grupa B a EURO 2020.

Eriksen a suferit un stop cardiac în minutul 43 al meciului de la Copenhaga, fiind resuscitat pe gazon înainte de a fi transportat la un spital din capitala daneză, unde a fost operat, existând un mare semn de întrebare în ce priveşte continuarea carierei sale.

"Operaţia a decurs bine şi mă simt bine ţinând cont de împrejurări", a declarat într-un comunicat jucătorul, care i-a putut vizita pe coechipierii săi aflaţi în cantonament la nord de Copenhaga.

Citește și
Agenţii lui Messi dezmint speculaţiile despre plecarea argentinianului la Inter Miami
Agenţii lui Messi dezmint speculaţiile despre plecarea argentinianului la Inter Miami

Eriksen a mulţumit pentru "nenumăratele mesaje" primite.

Învinsă în primele meciuri din grupă, 0-1 cu Finlanda şi 1-2 cu Belgia, Danamerca trebuie să câştige ultima partidă din grupă, împotriva Rusiei, tot la Copenhaga, pentru a mai avea şanse la calificarea în optimi de finală.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Agenţii lui Messi dezmint speculaţiile despre plecarea argentinianului la Inter Miami
Agenţii lui Messi dezmint speculaţiile despre plecarea argentinianului la Inter Miami

După ce Sunday Times a scris despre o plecare a lui Lionel Messi la Inter Miami, agenţii argentinianului au dezminţit duminică aceste speculaţii.

VIDEO. Golden State Warriors, campioană a NBA. Stephen Curry a fost desemnat MPV-ul finalei cu Boston Celtics
VIDEO. Golden State Warriors, campioană a NBA. Stephen Curry a fost desemnat MPV-ul finalei cu Boston Celtics

Golden State Warriors a câştigat titlul de campioană a NBA, după ce s-a impus cu 103-90 în faţa formaţiei Boston Celtics, joi, în deplasare, în meciul al şaselea al finalei ligii profesioniste nord-americane de baschet.

CFR Cluj a terminat pe ultimul loc în grupa de Conference League. Victorie în ultima etapă, cu Jablonec
CFR Cluj a terminat pe ultimul loc în grupa de Conference League. Victorie în ultima etapă, cu Jablonec

Formaţia CFR Cluj a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0) echipa Jablonec, în ultima etapă a grupei D a Conference League.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale
Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale

Prima şedinţă a Grupului de lucru pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale. Guvernul transmite că s-a conturat o susţinere pentru păstrarea integrală a impozitului pe venit la primării.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.