Cel mai eficient „medicament" pentru un sistem cardiovascular sănătos. Explicațiile medicilor

×
Publicitate

Cel mai eficient „medicament” pentru sistemul cardio-vascular este mișcarea. Ea previne aritmiile cardiace, adică palpitațiile, depunerile de grăsime din artere, dar și cheagurile care pot apărea în vene.  

Inima are generator de curent electric. De aici, curentul electric pleacă spre așa numitul nod atrio-ventricular. Acesta pune frână electricității. Dă astfel timp cămăruțelor inferioare să se umple cu sânge.

Mușchiul inimii se contractă și aruncă sânge în tot organismul. Aceasta este anatomia sistemului electric cardiac. Turbulențele din curentul electric înseamnă aritmii sau palpitații.

Le prevenin prin mișcare, în fiecare zi, spune specialistul în electro-fiziologie, Gabriela Răileanu.

Gabriela Răileanu medic specialist cardiolog: Foarte mulți pacienți se gândesc că ei fac activitate fizică prin casă, nu, nu este activitate fizică reală măsurată prin studii a fi eficientă, ci trebuie să faci activitate fizică în care să transpiri, să dai puțin din tine. Pentru oamenii sănătoși, cardiologii așteaptă că, în efort, inima să bată cu frecvența 220 minus vârsta. Spre exemplu, pentru o persoană sănătoasă de 30 de ani, 220 minus 30 înseamnă 190 de bătăi/pe minut”.

Citește și
Ce se întâmplă în organism dacă mâncăm prea mult. Explicațiile medicilor
Ce se întâmplă în organism dacă mâncăm prea mult. Explicațiile medicilor

Așa e normal să bată inima în efort. Așa sunteți protejați de mișcare.

În interiorul vaselor, care transportă sânge oxigenat de la inimă spre țesuturi, găsim endoteliul. Acest strat vascular își produce singur, dacă ne mișcăm, oxid nitric. Dilată, în mod normal, vasele și ne protejează.

Iulian Călin, cardiologie intervențională: „Oxidul nitric e secretat când facem mișcare, când mergem pe jos, când suntem activi. Mișcarea nu înseamnă doar un mers agale, pe stradă, ci mișcare înseamnă un regim de efort fizic regulat și intens, un pas alert, ca și cum ne grăbim, minim 30 de minute pe zi”.

Ne uităm și la vene. Preiau sângele neoxigenat din țesuturi și îl duc spre inimă. Nu au pompă proprie. Trebuie să își ia puterea din altă sursă. Din mușchi. De aceea, trebuie să ne mișcăm cât mai mult. În lipsa mișcării, e ușor ca sângele să stagneze. Așa poate apărea tromboza venoasă profundă - cheaguri de sânge în vene.

Florin Bloj, medic radiologie intervențională: „La nivelul gambei avem 7 vene principale, dacă contractăm mușchii - bicicletă, urcat scările - presăm venele, pe principiul pastei de dinți, presăm sângele să circule”.

Așa ajutăm sângele să circule împotriva gravitației.

Articol recomandat de sport.ro
Ce surpriză! Elias Charalambous începe negocierile imediat după plecarea de la FCSB
Ce surpriză! Elias Charalambous începe negocierile imediat după plecarea de la FCSB
Citește și...
Ce se întâmplă în organism dacă mâncăm prea mult. Explicațiile medicilor
Ce se întâmplă în organism dacă mâncăm prea mult. Explicațiile medicilor

Cum reacționăm la o agresiune? Prin inflamație. Doar asta știe să facă organismul uman. Tot inflamația pare să fie sursa bolilor cronice. Haideți să vedem cum prea multă mâncare produce inflamație cronică în organele vitale.

Boala aparent banală care poate provoca AVC la copii și adulți. Care sunt semnele
Boala aparent banală care poate provoca AVC la copii și adulți. Care sunt semnele

Varicela poate să provoace accidentul vascular cerebral în copilărie și în adolescență. Aceasta deoarece varicela, cunoscută popular ca „vărsat de vânt", afectează vasele de sânge din creier. Împotriva acestei bolii infecțioase avem vaccin.

De ce unele persoane care au alergie la pisici au simptome și când consumă carne de porc. Explicația medicilor
De ce unele persoane care au alergie la pisici au simptome și când consumă carne de porc. Explicația medicilor

Părul de pisică este peste tot, de aceea alergicii la pisică au reacții chiar dacă nu sunt în preajma animalului. Și tot alergicii la părul de pisică au o reacție încrucișată cu preparatele din carne de porc.

Recomandări
Economia României depinde de banii europeni. Specialist: Investițiile pot salva creșterea economică
Economia României depinde de banii europeni. Specialist: Investițiile pot salva creșterea economică

Experții Moody's au analizat economia României și confirmă că țara rămâne o destinație sigură pentru investiții. Noua evaluare vine însă și cu avertismente.  

Război în Iran, ziua a noua. Fragmente dintr-o dronă iraniană au ucis o persoană, în Dubai. Un zgârie-nori a luat foc
Război în Iran, ziua a noua. Fragmente dintr-o dronă iraniană au ucis o persoană, în Dubai. Un zgârie-nori a luat foc

Conflictul din Iran a ajuns la a noua zi, iar luptele se intensifică. O dronă a țintit duminică noapte un zgârie-nori din districtul Dubai Marina, o zonă turistică foarte populară.

UE caută soluții rapide pentru a ieftini energia tot mai scumpă. CE promite un plan de măsuri până la finalul lunii
UE caută soluții rapide pentru a ieftini energia tot mai scumpă. CE promite un plan de măsuri până la finalul lunii

UE examinează posibilitatea reducerii taxelor energetice, a tarifelor de reţea şi a costurilor legate de emisiile de carbon, pentru a diminua presiunea asupra industriei afectate de preţurile ridicate ale energiei.