Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât de periculoși sunt nitriții și care sunt alimentele care îi conțin

Your browser doesn't support HTML5 video.

Suntem în prag de Sărbători, așa că discutăm despre produsele preparate din carne ce necesită conservare. Astfel încât să fie sigure pentru consum.

 

Care-i alegerea potrivită? Sarea, fumul sau nitriții? Facem chiar acum această analiză!

Mărginimea Sibiului. Ajungem la producători locali care prepară doar rețete tradiționale. Saramură și fum.

Elena Dragomir, producător afumături: “Carnea tranșată se pune mai întâi în butoaie mari cu sare, se ține 2-3 zile în cazul cărnii și la slănină peste 10 zile, se clătesc, se pun la afumat. O pastramă de porc scoasă din pulpa porcului, la fel, tranșată, ținute în sare, afumată…”

Constantin Dragomir, producător afumături: “Ce înseamnă afumare la rece? Tu faci fumul într-o parte și bate numai fumul. La cald îi faci cu foc, are jarul acolo, fumul îl faci doar cu rumeguș.”

Citește și
CSID Geanina Ilies
Geanina Ilieș și-a deschis salon de frumusețe, după ce acneea a dus-o în pragul depresiei

La rece se afumă slănină ori cârnații. De fapt, orice praparat cu mai multă grăsime care, la cald, ar pierde cantitatea de materie grasă, gustoasă.

Carnea, slănina și șoriciul rămân fragede prin saramura de dinaintea afumării. Și dacă producătorul hrănește porcul, înainte de sacrificare, cu orz nu e un motiv să va simțiți vinovați în fața acestor bunătăți. Saramura și fumul au trecut proba timpului.

Andreea Groza, corespondent: “Ca să respirăm avem, culmea, nevoie de condiții - oxigenul din aer, hidratarea propriului organism și fierul din alimentele de origine animală. Fără aceste trei elemente nu este posibilă respirația umană.”

Ce înseamnă fără carne?

Dr. Alexandru Ulmeanu, medic specialist pediatrie: “Deficitul de fier apare prin lipsa proteinei animale, cu dezvolatarea anemiei feriprive, deficitul de vitamina D și deficit de vitamina B12, cu apariția anemiei și a afectării sistemului nervos. Vitamina B12 este preluată în special din produsele din carne.”

Anemia afectează cel mai mare consumator de oxigen - creierul.

Produsele din carne, conservate tradițional, sunt limitate pe piață. Ce face industria? Ce impune supermarketul?

Andreea Groza, corespondent: “Din păcate, cel mai bun conservant nu l-a inventat natura, ci noi, și se numește sare nitrică sau nitriti.”

Nitrit de sodiu, nitrat de sodiu, sare cu nitrit, conservant E250. Bacteriile nu pot să colonizeze carnea. Iar produsul să dezvolte bacteria Clostridium botulinum, care produce boala cu potențial letal numită botulism.

Dr. ing. Ștefan Voicu: “Nitratul de sodiu nu e o substanță dăunătoare prin ea însăși, cu un mic amendament. Când ajunge în stomac, da, întotdeauna în acid clorihidric reactionează și da un compus chimic numit nitrozamina, este un agent cancerigen extrem de puternic. Foarte puternic!”

Pentru că e cel mai sigur conservant îl găsiți inclusiv în produsele afumate industrial.

Conf. dr. ing. Nastasi Belc, Institutul de cercetări alimentare: “Nitrat trebuie să pună oricum, producătorii care spun că ar fi afumat produsul utilizează aditivi alimentari, sare sau substanțe sintetice și dau gustul de afumat.”

Gustul de afumat e un aditiv adăugat la nitritul de sodiu. Substanța pe care o producem în stomac, după ce mâncăm produse din carne aditivate industrial, nitrozamina, o găsim și în fumul de țigară.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult