Fostul luptător K1 Daniel Ghiţă, primul pe lista PSD la Camera Deputaţilor în Ilfov
La Senat pe primul loc este Laurenţiu Mihai Alfred.
Candidaţii PSD la Ilfov, la alegerile parlamentare sunt următorii:
Senat: Laurenţiu Mihai Alfred, Viorel Iordache, Gheorghe Bolintineanu.
Camera Deputaţilor Daniel Ghiţă, Alexandru David Burghiu, Ion Tudor Coman.
Daniel Ghiţă a fost câteva luni membru al Partidului România Unită, în anul 2016, formaţiune naţionalistă fondată de Bogdan Diaconu.
Acesta a anunţat joi că de azi este „PSD-ist”, că râmâne patriot până la moarte şi va lupta pentru oamenii de rând.
„Da, voi candida de la PSD Ilfov, să lupt pentru oamenii de rând! Pentru cei pe care nu-i aude şi nu-i vede nimeni! Pentru copiii României, pentru toţi românii, pentru ca votul vostru să conteze! Nu se poate să existe frauda electorală şi să stăm să acceptăm, să nu facem nimic! Fraudarea alegerilor înseamnă că noi nu mai contăm ca naţie şi popor! Votul omului de rând nu mai este important? Nu pot accepta aşa ceva! Prioritatea in România trebuie să fie sănătatea şi educaţia, nu alegerile! Înjuraţi, denigraţi, eu voi lupta pentru oamenii de rând, cei pe care nu-i aude şi nu-i vede nimeni! Da, de azi sunt PSD-ist! Deci, ne punem insigna roşie, ca să fim identificaţi? Să ştie toată lumea că cine e PSD-ist trebuie să fie distrus, hărţuit, pentru că Preşedintele României instigă şi dezbina românii, încălcând Constituţia României. Rămân PATRIOT până la moarte şi voi lupta pentru oamenii de rând, ca votul vostru să conteze! Doamne Ajută! Nihil Sine Deo”, a scris Ghiţă joi pe reţeaua de socializare.
”Este un plan diabolic de dezumanizare”
Într-o altă postare pe Facebook pe 13 octombrie, Daniel Ghiţă spunea că „suedezii nu au avut carantină, amenzi, nu poartă mască şi nu sunt victimele unor găşti DSP şi un GuWerner incompetent! Dacă scade imunitatea, rata mortalităţii este mai mare. Purtând masca asta se întâmplă: scade imunitatea! La alegeri, ieşiţi din casă, muriţi idioţilor, că noi şi aşa fraudăm alegerile! Acum, restricţii şi ne este interzis să mergem la Bisericii, că altfel murim! Este un plan diabolic de dezumanizare! De Paște nu am avut voia sa luam Lumina! Acum, interdicţii când este vorba de religia noastră, în schimb muriţi sclavilor în numele alegerilor, asta avem voie!? Nu vă este ruşine criminalilor?”.
Sursa: News.ro
Etichete: PSD , camera deputatilor , ilfov , alegeri parlamentare , daniel ghita , k1
Dată publicare: 22-10-2020 20:40