Un șofer a fost bătut de un biciclist pentru că a parcat pe trotuar, în Timișoara. Poliția a întocmit dosar penal

×
Codul embed a fost copiat

Scene violente, filmate pe o stradă din Timișoara. Un șofer care parcase mașina pe trotuar, ca să transporte niște obiecte, a fost luat la bătaie de un biciclist.

Conducătorul-auto a fost trântit la pământ și lovit cu pumnii și picioarele. Episodul s-a petrecut sub ochii unei fetițe, care plângea și le cerea să se oprească.

Iritat că mașina era parcată pe trotuar, biciclistul a început să se certe aprins cu șoferul, apoi a început să îl lovească. Victima, în vârstă de 21 de ani a sunat în cele din urmă la 112, însă atunci când polițiștii au ajuns la fața locului, agresorul dispăruse.

Bărbatul lovit a mers la spital, iar după ce și-a revenit a depus și plângere.

Acum polițiștii încearcă să îl identifice pe agresor. Nu este exclus ca fetița sub ochii căreia s-a petrecut totul să fie chiar copilul agresorului.

Citește și
Avocat din Vaslui, cercetat după ce ar fi bătut un elev în fața școlii. Cum s-a ajuns la violențe
Avocat din Vaslui, cercetat după ce ar fi bătut un elev în fața școlii. Cum s-a ajuns la violențe

Deocamdată a fost deschis un dosar penal in rem, pentru loviri și alte violențe. Dacă va fi prins, bărbatul riscă inclusiv pedeapsa cu închisoarea.

Articol recomandat de sport.ro
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Citește și...
Bărbat bătut cu bestialitate și tâlhărit de trei indivizi, în Bacău. Soția victimei a asistat prin telefon la momentul șocant
Bărbat bătut cu bestialitate și tâlhărit de trei indivizi, în Bacău. Soția victimei a asistat prin telefon la momentul șocant

Atac brutal, pe stradă, în Bacău. Un bărbat de 51 de ani a fost bătut crunt și tâlhărit de trei indivizi, chiar în timp ce vorbea la telefon cu soţia sa, aflată în Italia. Femeia a auzit strigătele de ajutor și a sunat, imediat, la 112.

Avocat din Vaslui, cercetat după ce ar fi bătut un elev în fața școlii. Cum s-a ajuns la violențe
Avocat din Vaslui, cercetat după ce ar fi bătut un elev în fața școlii. Cum s-a ajuns la violențe

Un avocat din Vaslui este cercetat după ce ar fi bătut un copil în fața școlii unde învață fiul său. Incidentul a fost filmat și s-a petrecut chiar în fața dirigintelui victimei. 

Recomandări
Guvernul se reunește în ultima şedinţă din 2025. Măsurile pe care le-ar putea adopta cabinetul lui Ilie Bolojan
Guvernul se reunește în ultima şedinţă din 2025. Măsurile pe care le-ar putea adopta cabinetul lui Ilie Bolojan

Înainte ca nou an vină cu majorări de taxe și impozite pentru populație și firme, Guvernul discută marți, într-o ședință, noi măsuri.

Cum va fi vremea de Revelion și în ianuarie 2026. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi vremea de Revelion și în ianuarie 2026. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

ANM a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 30 decembrie 2025 – 26 ianuarie 2026, arătând cum va evolua vremea în România în perioada sărbătorilor de iarnă și în prima lună a anului viitor.

Pacea anunțată de Trump între Rusia și Ucraina se clatină. Putin amenință cu retragerea concesiilor făcute anterior
Pacea anunțată de Trump între Rusia și Ucraina se clatină. Putin amenință cu retragerea concesiilor făcute anterior

Posibilul acord dintre Rusia și Ucraina, pe care Donald Trump îl anunța luni ca fiind „foarte aproape de a se finaliza”, pare să se destrame.