Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un pacient a căzut în gol de la etajul trei al Spitalului Municipal Sibiu. Bărbatul era internat la Neurochirurgie

Tragedie la secția de Neurochirurgie a Spitalului Municipal Sibiu. Un bărbat a căzut în gol de la etajul trei al unității medicale.  

Spitalul urmează să declanșeze o anchetă administrativă pentru a identifica exact toate circumstanțele acestui incident.

Pacientul a fost adus la spital în cursul zilei de marți 30 mai, cu o plagă fronto-parietală pe partea dreaptă, care a fost suturată în secția UPU a spitalului.

În urma examenului tomografic medicii au descoperit că bărbatul avea și cutia craniană fisurată. Pacientul a fost preluat și internat la secția de Neurochirurgie.

„Subliniem că la momentul prezentării in UPU și în momentul internării pacientul a fost perfect conștient, cooperant, nu a fost agitat psihomotor și nu a prezentat halenă etanolică. Prin urmare nu a fost necesară nicio măsură specifică suplimentară. Pacientul a comunicat permanent cu personalul pe toată perioada internării și nu a existat suspiciune unui posibil sevraj”, transmite unitatea medicală într-un comunicat de presă.

Citește și
pediatrie renovare jandarmi
Secție de pediatrie din Caraș-Severin, renovată de jandarmi. Militarii lucrează în spital în afara orelor de program

Joi, în urma reexaminării la Computerul Tomograf s-a evidențiat o evoluție favorabilă.

„De asemenea, în cadrul vizitelor medicale de la orele 11.00 si 14.00 pacientul a continuat să fie cooperant, comunicativ și fără semne de agitație psihomotorie care se determine măsuri speciale, situație consemnată. de altfel, așa cum am menționat, pe tot parcursul internării”, arată sursa citată.

În seara aceleași zile pacientul a căzut de la etajul trei al secției Neurochirurgie. După incident s-a intervenit de urgență și pacientului i s-a acordat primul ajutor.

„Medicul șef al secției a informat conducerea spitalului precum și familia pacientului, cu care a discutat personal. De asemenea, s-a intervenit chirurgical de urgență, pacientul fiind operat de o echipă mixtă (chirurgie - ortopedie)”, precizează Spitalul.

Ulterior bărbatul a fost internat în cadrul secției ATI, fiind intubat.

„La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu s-a dispus verificarea aspectelor sesizate în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs accidentul, iar în funcție de rezultatul acestora, dispunerea unor măsuri în consecință. Precizăm faptul că Poliția Municipiului Sibiu nu a fost sesizată cu privire la acest eveniment”, a transmis Poliția din Sibiu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult