Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un microbuz cu 16 oameni s-a răsturnat într-o curbă. 8 pasageri au fost răniți

Your browser doesn't support HTML5 video.

Grav accident de circulaţie joi dimineaţă pe o şosea din judeţul Cluj. 8 oameni au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat într-o curbă.

Şi pe Drumul Naţional 7, la Tărtăşeşti, în judeţul Dâmboviţa, un şofer începător de 21 de ani, care conducea un microbuz cu muncitori spre Capitală, a intrat violent cu maşina într-o camionetă. În urma impactului, microbuzul a lovit o altă maşină, condusă de un şofer băut, apoi a ciocnit un TIR ce venea regulamentar pe sensul opus.

În Cluj, cei 16 pasageri din microbuzul care venea din Mureș au trăit spaima vieţii lor, când maşina s-a răsturnat. Şoferul de 33 de ani nu a adaptat viteza la carosabilul umed şi a pierdut controlul volanului- spun poliţiştii.

8 dintre pasageri au fost răniţi şi au fost transportaţi la Clinica de Ortopedie din Cluj-Napoca.

Iar în Dâmboviţa un microbuz în care se aflau patru muncitori şi şoferul de 21 de ani, a fost implicat într-un grav accident. Aproape de ieşirea din Tărtăşeşti, şoferul nu a mai reuşit să evite camioneta din faţa sa, care se încadrase să vireze spre stânga şi a lovit-o în plin.

Citește și
Accident Hunedoara
Un șofer de 74 de ani a intrat pe partea greșită a șoselei și a provocat un accident mortal

Cel de la volan a rămas captiv în maşină strivită, iar ceilalţi muncitori s-au ales doar cu răni uşoare şi au refuzat să fie duşi la spital.

Camioneta, condusă de un bărbat de 36 de ani, a ajuns în gardul unei case.

Toţi cei patru şoferi au fost duşi la spital pentru a li se recolta probe de sânge. Unul dintre ei s-a dovedit că avea o alcoolemie de 0,17 miligrame per litru, alcool pur în aerul expirat.

În urma impactului violent, şoferul microbuzului în vârstă de 21 de ani a fost grav rănit, preluat de un echipaj de la ambulanţă şi transportat la spitalul judeţean pentru îngrijiri şi investigaţii. Şi şoferul de 36 de ani a fost rănit, însă starea lui este stabilă, anunţă medicii.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă anchetă pentru a stabili exact din ce cauză s-a produs accidentul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult