România, pe primul loc în UE la abandonul universitar. Facultățile caută soluții ca tinerii să nu renunțe la studii

×
Codul embed a fost copiat

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de tineri care renunță la facultate. Profesorii spun că principala cauză este lipsa unei informări reale despre ce înseamnă specializarea pe care au bifat-o la admitere.

Ca să prevină abandonul, universitățile îi invită pe liceeni, în avans, la școli de vară, unde pot testa viața de student, înainte să ia o decizie.

La Universitatea de Vest din Timișoara, 300 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a participă la cursurile de vară. Mara mai are un an până la admiterea la facultate. Vrea să studieze design sau grafică, dar încă nu a luat o decizie.

Maria Pakai, elevă: „Faptul că experimentez în timp real cum ar fi la cursuri mă ajută să știu dacă chiar asta îmi doresc."

O astfel de școală de vară are loc în aceste zile și la Galați. Elevii stau la cămin și merg să-i cunoască pe profesori.

Citește și
studenti master
Noile masterate care au cucerit studenții. Vor studia „Starea de bine” și se pot specializa în suplimente alimentare

Profesoară: „Nu vă ascund că și anul 2 e căutat la noi pentru angajare. E o foame pe piața navală de ingineri, absolvenții noștri, de nu vă imaginați."

Din estimările profesorilor, între 20% și 30% dintre studenți își dau seama în primele luni de cursuri că specializarea aleasă nu li se potrivește și renunță la studii.

Irina Macsinga, profesor, Universitatea de Vest Timișoara: „Primul an este cu un risc mai mare de abandon, după semestrul 1. Ei încă nu sunt echipați cu acele mijloace mentale să gestioneze un volum mare de informație."

Dr. ing. Costel Ungureanu, decan, Facultatea de Arhitectură Navală Galați: „Abandonul ăsta universitar nu ține neapărat de prestigiul școlii noastre, ține mai degrabă de situația personală a fiecăruia dintre candidați."

Potrivit Ministerului Educației, în domeniul Afaceri, Administrație și Drept este cea mai mare rată de abandon. Datele cuprind toți studenții care încep un an universitar și îl finalizează.

Teo este student în anul 2 la Drept. Când era elev, a participat și el la o școală de vară care l-a ajutat să-și aleagă domeniul.

Teodora Catană, studentă: „Mă gândeam la Litere, mă gândeam la Istorie, însă când am fost în tabăra de vară și am văzut practic ce este domeniul Dreptului, am rămas fascinată."

Potrivit ultimului raport Eurostat, 16,8% dintre tinerii de la noi, cu vârste între 18 și 24 de ani, renunță la studii, în timp ce media Uniunii Europene este de 9,3%.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Citește și...
Un elev a fost dat afară din casă de părinți după ce a luat o notă prea mică la examene. Ce a urmat
Un elev a fost dat afară din casă de părinți după ce a luat o notă prea mică la examene. Ce a urmat

Un adolescent a fost dat afară din casă de către părinții săi, după ce a luat o notă prea mică la un examen de admitere la o facultate prestigioasă, scrie South China Morning Post.

Noile masterate care au cucerit studenții. Vor studia „Starea de bine” și se pot specializa în suplimente alimentare
Noile masterate care au cucerit studenții. Vor studia „Starea de bine” și se pot specializa în suplimente alimentare

Suntem în perioada admiterii la facultate, iar universitățile din țară încearcă să-i atragă pe viitorii masteranzi prin programe noi de studiu, inspirate din afară și adaptate nevoilor zilnice.

Jayson a plecat din Panama pentru a studia în România. Ce facultate îl interesează: „Mi se pare mișto”
Jayson a plecat din Panama pentru a studia în România. Ce facultate îl interesează: „Mi se pare mișto”

Cei care au scăpat cu bine de Bacalaureat mai au un hop de trecut, admiterea la facultate. Înscrierile sunt în toi.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online
Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online

Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că marți 3.000 de elevi din 10 școli vor învăța online; în trei unități din Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Teleorman cursurile sunt suspendate.

UE ar putea trimite trupe și nave de război în cazul unei invazii americane în Groenlanda. Comisar: „Ar fi sfârșitul NATO”
UE ar putea trimite trupe și nave de război în cazul unei invazii americane în Groenlanda. Comisar: „Ar fi sfârșitul NATO”

Tratatul UE obligă statele membre să ofere asistență în cazul unei agresiuni, a amintit comisarul european Andrius Kubilius, referindu-se la o posibilă anexare a Groenlandei de către SUA.