România, pe primul loc în UE la abandonul universitar. Facultățile caută soluții ca tinerii să nu renunțe la studii

×
Publicitate

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de tineri care renunță la facultate. Profesorii spun că principala cauză este lipsa unei informări reale despre ce înseamnă specializarea pe care au bifat-o la admitere.

Ca să prevină abandonul, universitățile îi invită pe liceeni, în avans, la școli de vară, unde pot testa viața de student, înainte să ia o decizie.

La Universitatea de Vest din Timișoara, 300 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a participă la cursurile de vară. Mara mai are un an până la admiterea la facultate. Vrea să studieze design sau grafică, dar încă nu a luat o decizie.

Maria Pakai, elevă: „Faptul că experimentez în timp real cum ar fi la cursuri mă ajută să știu dacă chiar asta îmi doresc."

O astfel de școală de vară are loc în aceste zile și la Galați. Elevii stau la cămin și merg să-i cunoască pe profesori.

Profesoară: „Nu vă ascund că și anul 2 e căutat la noi pentru angajare. E o foame pe piața navală de ingineri, absolvenții noștri, de nu vă imaginați."

Din estimările profesorilor, între 20% și 30% dintre studenți își dau seama în primele luni de cursuri că specializarea aleasă nu li se potrivește și renunță la studii.

Irina Macsinga, profesor, Universitatea de Vest Timișoara: „Primul an este cu un risc mai mare de abandon, după semestrul 1. Ei încă nu sunt echipați cu acele mijloace mentale să gestioneze un volum mare de informație."

Dr. ing. Costel Ungureanu, decan, Facultatea de Arhitectură Navală Galați: „Abandonul ăsta universitar nu ține neapărat de prestigiul școlii noastre, ține mai degrabă de situația personală a fiecăruia dintre candidați."

Potrivit Ministerului Educației, în domeniul Afaceri, Administrație și Drept este cea mai mare rată de abandon. Datele cuprind toți studenții care încep un an universitar și îl finalizează.

Teo este student în anul 2 la Drept. Când era elev, a participat și el la o școală de vară care l-a ajutat să-și aleagă domeniul.

Teodora Catană, studentă: „Mă gândeam la Litere, mă gândeam la Istorie, însă când am fost în tabăra de vară și am văzut practic ce este domeniul Dreptului, am rămas fascinată."

Potrivit ultimului raport Eurostat, 16,8% dintre tinerii de la noi, cu vârste între 18 și 24 de ani, renunță la studii, în timp ce media Uniunii Europene este de 9,3%.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62562731
Călătorii de coșmar, pe caniculă, în trenurile din țară: „Groaznic, nu credeam că mai există condițiile astea în România”

Cine a călătorit sâmbătă cu trenul, fără aer condiționat, a coborât din vagoane lac de apă, ca dintr-un infern. Mulți au stat ore bune în plus, în garnituri sau prin gări, fără prea multe explicații și fără informații clare.

62562729
Reacția unui tânăr din Sri Lanka, în mijlocul arșiței resimțite la 45 de grade Celsius la Timișoara

Sudul și vestul țării au fost încinse azi, mai rău ca niciodată în această vară, iar temperatura resimțită a ajuns la 46 de grade Celsius.

62562730
Speriați de caniculă și codul roșu, românii au luat cu asalt litoralul. Peste 100.000 de turiști au ajuns deja la malul mării

Speriați de caniculă, peste 100.000 de români au ales litoralul pentru un strop de răcoare. Pe plajele din Eforie Sud, briza, umbra și apa mării încălzită la 22°C au oferit alinare turiștilor, în ciuda indexului UV ridicat și a traficului aglomerat.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.