Telemeaua de Sibiu a devenit "Produs protejat". Falşii "sibieni" vor fi pedepsiţi

×
Codul embed a fost copiat

Telemeaua de Sibiu a devenit produs protejat naţional. Asta înseamnă că doar cei care produc brânză, în acest judeţ, din lapte de oaie, mai pot vinde specialitatea cu această denumire.

Ministerul Agriculturii vrea astfel să îi protejeze pe adevăraţii producători de cei care falsifică lactatele. Din această lună telemeaua de Sibiu se bucura de protecţie. Asta înseamnă că o vom putea recunoaşte la raft după acest logo, pe care au voie să îl folosească doar producătorii din zona Sibiului.

Livia Voinică, producător de brânză din Sadu Sibiu: "Un lucru foarte bun, un pas în faţă nu mai sunt intermediarii care să pună fel şi fel de etichete cu brânză şi telemea de Sibiu şi de fapt ea nici nu a văzut Sibiul."

Elena Marcu, producător brânză din Sibiu: "înlătură din concurentţă, pentru că sunt tot felul de minciuni, că se vinde mai peste tot brânză de Sibiu, comercianţii trăiesc pe spatele nostru şi asta nu ne convine."

Realitatea este ca piaţa este invadată de mărfuri care deşi au fost produse în zona de sud a ţării sau chiar în Bulgaria se vând ca fiind de la Sibiu.

Citește și
telemea
Cum alegem telemeaua de calitate: puneţi o felie într-un pahar cu apă şi vedeţi ce se întâmplă
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

Unul din elementele care trebuie respectate este componenta florală a pajiştilor montane din judeţul Sibiu, care se diferenţiază clar de pajiştile şi păşunile de la şes. Aşadar, vor putea eticheta cu denumirea de Sibiu doar cei care cresc oile şi produc telemeaua acolo.

Noua decizie de protejare a brânzei din Sibiu va dă putere inspectorilor ANPC să îi sancţioneze pe cei care vând sub acest brand produse din alte zone. Această măsură ar putea fi aplicată şi pentru alte produse româneşti regionale precum cârnaţii Virşli de Hunedoara, Porcul de Bazna şi Usturoiul de Copălău.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Românii cumpără tot mai puțină telemea de la ciobanii noștri. Soluția de compromis a oierilor
Românii cumpără tot mai puțină telemea de la ciobanii noștri. Soluția de compromis a oierilor

Românii au prins gustul brânzeturilor de import și cumpără tot mai puțină telemea făcută de ciobanii noștri. 

Cum alegem telemeaua de calitate: puneţi o felie într-un pahar cu apă şi vedeţi ce se întâmplă
Cum alegem telemeaua de calitate: puneţi o felie într-un pahar cu apă şi vedeţi ce se întâmplă

Cel mai popular soi de brânzeturi din România este telemeaua. Din pacate, ceea ce se produce în prezent este balast, în comparaţie cu ce puteam cumpăra acum 20, 25 de ani.

Romania are un al patrulea produs protejat la nivelul UE. Novacul afumat a intrecut carnatii de Plescoi
Romania are un al patrulea produs protejat la nivelul UE. Novacul afumat a intrecut carnatii de Plescoi

Romania a reusit sa inregistreze la nivel european si „Novac afumat din Tara Barsei” ca produs de Indicatie Geografica Protejata (IGP).

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.