Țara care a înregistrat 52 de grade Celsius. În urmă cu doar câteva luni se lupta cu o vreme de -50 de grade

×
Codul embed a fost copiat

Zilele de foc au devenit deja o obișnuință și în restul Europei. În apropiere de Atena, peste 150 de pompieri, printre ei și zeci de români, fac eforturi să lichideze un incendiu de vegetație.

Flăcările sunt alimentate de un vânt violent, iar autoritățile au ordonat evacuarea a trei sate.

Incendiile de vegetație sunt una dintre consecințele temute ale temperaturilor extreme care au cuprins zona mediteraneană, din Franța și până în Turcia.

Sunt în vigoare coduri roșii de caniculă în numeroase orașe din Italia și Spania.

Barbie Latza Nadeau, corespondent CNN: Ne aflăm în fața Colosseumului și puteți vedea în spatele meu cât de mulți dintre turiști nu țin cont de sfaturile autorităților să stea în interior pe perioada acestor ore toride. Este un loc popular pentru tururi de grup, aici își dau întâlnire și am văzut grup după grup intrând în interiorul Colosseumului, care bineînțeles că nu are aer condiționat și nu este nici acoperit. Ne așteptăm ca marți, în Roma, să fie atinse temperaturi record”.

Citește și
canicula
MAE avertizează românii care se află sau vor să meargă în Spania. S-au emis coduri roşu şi portocaliu de caniculă

Româncă din Italia:43 de grade la ora 15:00. Au anunțat cele mai mari temperaturi din această perioadă. E greu de suportat, asfaltul este foarte încălzit. Pe stradă nu vezi pe nimeni la ora aceasta. Magazinele sunt închise de la 13:00 la 16:00”.

Valul de căldură teribilă ajunge în orele următoare și în estul Italiei, cu 46, chiar 48 de grade Celsius în Sardinia.

Româncă din Italia: Săptămâna trecută au fost 48 de grade. Astăzi, 43. Nu ieșim în orele de vârf, mergem acoperiți cu pălărioara, mergem la mare”.

Ministerul Sănătății din Italia a emis o alertă și transmite că oamenii trebuie să respecte măsurile și să se protejeze: să stea în casă, pe cât posibil, să închidă geamurile, să tragă draperiile și să bea multă apă. În Roma,

Ivana Erta, turistă din Sardinia: Eu sunt din Sardinia, așa că sunt obișnuită cu canicula. Să spunem că mă descurc, cât de cât. La noi acasă, temperaturile sunt mult mai ridicate”.

Prince Mack, șofer de autobuz:Mă hidratez, așa cum vedeți, am venit să mai cumpăr. Am băut vreo șase (sticle) de dimineață până acum și o să beau și mai multe până când termin cu munca”.

Carlo Constantini, șeful Departamentului pentru situații de urgență, Autoritatea de Protecție Civilă din Lazio:Sunt îngrijorat de ce s-ar putea întâmpla în zilele următoare. Dacă valul de căldură va continua, ne-ar putea afecta grav, vor fi tot mai multe incendii de vegetație”.

În Grecia s-a instalat panica odată cu izbucnirea unui incendiu în Attica, la sud-est de Atena. Atât localnicii, cât și autoritățile se tem să nu se repete calvarul din 2021, când flăcările au luat vieți și au mistuit zone imense. Acum, fermierii din zonele afectate sunt supărați că autoritățile au intervenit greu.

Femeie: Bine că (pompierii) au venit acum... Nu au făcut nimic. Am luptat cu focul alături de copiii noștri. Bine că vin acum... e prea târziu”.

În insula spaniolă Palma, mii hectare de vegetație au ars în ultimele zile, iar sutele de pompieri și militari mobilizați pe insula din arhipelagul Canarelor nu reușesc să lichideze focarele din cauza vântului. Nouă elicoptere și două hidroavioane intervin din aer. Cu toate eforturile, câteva mii de localnici au fost evacuați.

Riscul de incendii este mare și în Spania continentală, din cauza temperaturilor care nici noaptea nu scad sub 25 de grade. În cursul zilei s-au înregistrat 44 de grade la umbră lângă Sevilla. Nici coasta franceză a Mediteranei nu este ocolită de zăduf.

Cetățean: Ce să fac? Stau la umbră. Mi s-a urât de căldură. Când începe, nu se mai oprește... Ai totuși la îndemână dușurile, marea”.

Peste Ocean, unul din trei americani locuiește într-o zonă afectată de „un val de caldură opresivă”, după cum au descris-o specialiștii. În Valea Morții din California, cel mai fierbinte punct al planetei, termometrul a atins 56 de grade Celsius, în condițiile în care recordul de căldură al planetei e de 56,67 grade Celsius și datează din 1913. În Phoenix, Arizona, sunt deja 17 zile consecutive cu temperaturi peste 43 de grade Celsius. Un localnic a filmat cum se coace o pizza la soare, pe bordul mașinii, într-o oră și jumătate.

Articol recomandat de sport.ro
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Citește și...
Gătitul pe caniculă. Cum scapi de căldura din bucătărie și ce preparate sunt recomandate
Gătitul pe caniculă. Cum scapi de căldura din bucătărie și ce preparate sunt recomandate

Gătitul pe timp de caniculă poate transforma bucătăria într-un adevărat cuptor. Temperaturile ridicate din zilele toride cer soluții practice și preparate ușoare, care nu necesită ore întregi la aragaz.

MAE avertizează românii care se află sau vor să meargă în Spania. S-au emis coduri roşu şi portocaliu de caniculă
MAE avertizează românii care se află sau vor să meargă în Spania. S-au emis coduri roşu şi portocaliu de caniculă

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei.  

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean
Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Cel puţin 512 protestatari, dintre care nouă copii, au fost ucişi în peste două săptămâni de proteste în Iran, potrivit Agenţiei de ştiri pentru drepturile omului (HRANA) din SUA, relatează CNN.

„Vacanța de la istorie” s-a încheiat. Europa intră în 2026 sub presiuni externe majore și cu lideri slabi - Politico
„Vacanța de la istorie” s-a încheiat. Europa intră în 2026 sub presiuni externe majore și cu lideri slabi - Politico

„Vacanța de la istorie” a Europei s-a încheiat. Continentul este supus presiunilor externe majore din partea Rusiei, Chinei și a SUA, de slăbiciunea liderilor săi și de erodarea ordinii internaționale