Suma minimă pe care o vor primi pensionarii după recalculare. „Sunt două categorii de pensionari în această situaţie”

lei românești
StirilePROTV

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat că pensia nu scade şi pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil, indiferent de rezultatul recalculării.

 

Bucura-Oprescu a adăugat că pensionarii vor primi în următoarele săptămâni o confirmare oficială că pensia nu scade.

„Stimaţi pensionari, pensia dumneavoastră nu scade. Noua lege a pensiilor garantează că pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil, indiferent de rezultatul recalculării. Deci dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care aţi primit-o în luna august, atunci veţi rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia lunii august. Scrie negru pe alb şi pe deciziile de recalculare pe care le-aţi primit sau urmează să le primiţi. Se menţine cuantumul pensiei stabilit şi aflat în plată anterior recalculării de la 1 septembrie 2024, conform articolului 144 alineatul 6 din Legea 360/2023. Deci nu va scădea niciun leu pensia dumneavoastră”, a declarat ministrul Muncii, joi, într-o conferinţă de presă.

Ea a mai anunţat că pensionarii vor primi confirmare oficială că pensia nu le scade.

„Dar ca toate lucrurile să fie clare şi lipsite de orice echivoc, veţi primi în următoarele săptămâni o confirmare oficială din partea Ministerului Muncii şi a Casei Naţionale de Pensii Publice că pensia dumneavoastră nu scade. Cea mai bună confirmare pentru ceea ce spun va fi însuşi cuponul de pensie aferent lunii septembrie”, a explicat Simona Bucura-Oprescu.

Citește și
Casa de Pensii
Haos după marea recalculare. O femeie s-a trezit brusc cu o pensie de peste 10.000 de lei. Ce decizie a luat imediat
Ce spune despre România un german care a vizitat toate cele 44 de țări din Europa. A făcut un top cu cinci favorite

Ea a precizat ce pensii au un cuantum mai mic după recalculare.

„Am fost întrebată ce pensii au un cuantum mai mic după recalculare şi rămân cu pensia care este acum în plată. În general, sunt două categorii de pensionari în această situaţie. Indemnizaţia socială pentru pensionari, care nu scade sub 1.281 de lei, fiindcă începând cu 1 septembrie beneficiarii de indemnizaţie socială vor continua să primească suma minimă garantată de 1.281 de lei, indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării. În urma recalculării dacă pensia este mai mică de 1.281 de lei suma, diferenţa se suportă de la bugetul de stat ca şi până acum. Cei care au avut un avantaj la pensie şi primeau mai mulţi bani decât alţi pensionari care au muncit şi contribuit la fel, ei au avut deja avantajul pe care alţi pensionari îl obţin acum şi a căror pensie creşte în urma recalculării. Domniile lor nu pierd acest avantaj pentru că îşi păstrează pensia mai favorabilă. Chiar dacă nu le creşte pensia acum, aceşti pensionari nu vor pierde niciun leu la pensie”, a mai transmis Simona Bucura-Oprescu.

Ea a reamintit că este pentru prima oară când toate pensiile din sistemul public din România sunt calculate după aceeaşi formulă, astfel încât să fie eliminate inechităţile care apăruseră în funcţie de legislaţia care s-a aplicat la momentul ieşirii la pensie.

Ministrul Muncii a mai explicat că care sunt cele două categorii cărora nu le va creşte pensia.

„După 1 septembrie prin creşterea celorlalte pensii se ajunge la echilibrul pe care ni l-am dorit şi pe care ni-l cer oamenii, adică pentru muncă şi contribuţii egale să avem pensii egale. În general, printre aceşti 700 de mii pensionari, cărora nu le va creşte pensia după recalculare, avem două categorii: cei cu perioade de contributivitate foarte scurte şi cei care au obţinut pe legislaţie anterioară beneficii mai mari decât corespondentul contribuţiilor plătite în timpul activităţii”, a mai afirmat Simona Bucura-Oprescu.

Ea a mai anunţat că peste 90.000 de pensionari beneficiari de pensie minimă socială vor primi mai mulţi bani în urma recalculării.

„O altă veste bună este că avem peste 90.000 de pensionari beneficiari de pensie minimă socială care în urma recalculării vor primi mai mulţi bani. Prin noua lege a pensiilor am realizat două obiective importante. Am realizat reforma pensiilor adică pensii egale pentru muncă şi contribuţii egale, nu vor mai fi pensionari care au muncit la fel, dar care au pensii diferite şi vom avea un mecanism de creştere continuă şi sustenabilă a pensiilor. În lege s-a introdus un mecanism care garantează creşterea pensiilor fără a crea dezechilibre bugetare”, a mai declarat Simona Bucura-Oprescu.

Articol recomandat de sport.ro
Ce onoare! Ajax anunță: "Cristi Chivu, confirmat"
Ce onoare! Ajax anunță: "Cristi Chivu, confirmat"
Citește și...
O femeie care avea pensia 1.900 lei a primit la recalculare 10.284 lei. Ce a observat Zoica Gheorghe în documente
O femeie care avea pensia 1.900 lei a primit la recalculare 10.284 lei. Ce a observat Zoica Gheorghe în documente

Deciziile de recalculare greșite urmează să fie corectate, iar pensionarii nu vor primi pensii mai mici din toamnă.

Haos după marea recalculare. O femeie s-a trezit brusc cu o pensie de peste 10.000 de lei. Ce decizie a luat imediat
Haos după marea recalculare. O femeie s-a trezit brusc cu o pensie de peste 10.000 de lei. Ce decizie a luat imediat

Deciziile de recalculare greșite urmează să fie corectate, iar pensionarii NU vor primi pensii mai mici din toamnă. Este promisiunea făcută de premierul Marcel Ciolacu în ședința de Guvern.

Guvernul, anunț important pentru toți pensionarii din România: ”Să li se trimită zilele viitoare un document oficial”
Guvernul, anunț important pentru toți pensionarii din România: ”Să li se trimită zilele viitoare un document oficial”

Premierul Marcel Ciolacu a cerut ministrului Muncii şi preşedintelui Casei de Pensii o informare legată de procesul de recalculare a pensiilor.

Mulți vârstnici susțin că pensiile nu au fost recalculate corect. Cât primește o bătrână după mai bine de 22 de ani de muncă
Mulți vârstnici susțin că pensiile nu au fost recalculate corect. Cât primește o bătrână după mai bine de 22 de ani de muncă

Deși n-au fost distribuite toate deciziile de recalculare, mulți vârstnici au facut coadă la casele teritoriale de pensii ca să le conteste.  

Președintele Casei de Pensii: ”Nu ne-am propus să mărim toate pensiile”. Câți pensionari au primit, de fapt, mai mulți bani
Președintele Casei de Pensii: ”Nu ne-am propus să mărim toate pensiile”. Câți pensionari au primit, de fapt, mai mulți bani

Șeful Casei de Pensii a declarat luni că ”nu și-au propus să mărească toate pensiile”, considerând că s-a făcut o campanie negativă pe marginea acestei legi privind recalcularea pensiilor.

Recomandări
Ce înseamnă pentru Roxana Mînzatu funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene. Mesaj clar pentru contestatari
Ce înseamnă pentru Roxana Mînzatu funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene. Mesaj clar pentru contestatari

Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obținut o poziție de vicepreședinte al Comisiei Europene.

Primele informații despre bărbatul care a provocat incendiul de la Palatul Parlamentului. Cum a reușit să intre în clădire
Primele informații despre bărbatul care a provocat incendiul de la Palatul Parlamentului. Cum a reușit să intre în clădire

Un grav incident de securitate a avut loc, marți, chiar în Parlamentul României. Un bărbat a pătruns în zona publică a celei mai mari clădiri administrative civile din lume și a incendiat un magazin de suveniruri.

Cum puteau fi limitate proporțiile dezastrelor din Galați și Vaslui. Avertismentul primit de primării în urmă cu 9 ani
Cum puteau fi limitate proporțiile dezastrelor din Galați și Vaslui. Avertismentul primit de primării în urmă cu 9 ani

Autoritățile au instituit stare de alertă în județele Galați și Vaslui pentru deblocarea de resurse suplimentare pentru refacerea caselor și a drumurilor distruse de viituri.